Ioana Sfârlea
76 vizualizări 12 aug 2019

Potrivit poliţiştilor din Mureş, accidentul s-a produs în localitatea Cheţani, unde un şofer în vârstă de 62 de ani, din Luduş, nu a respectat regulile la trecerea la nivel cu calea ferată, iar autoturismul pe care îl conducea a fost surprins şi accidentat de o locomotivă, care se deplasa din direcţia Războieni-Târgu Mureş.

„În urma accidentului au rezultat două victime, conştiente şi cooperante, respectiv conducătorul autoturismului, precum şi un pasager, bărbat, de 48 de ani, din localitatea Cheţani, care au fost transportate la UPU Târgu Mureş în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Emanuela Rugină, purtător de cuvânt al IPJ Mureş.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citește și: