1526 vizualizări 6 sep 2010

Prima probă a examenului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii (INM), un test grilă, a fost trecută de numai 72 din cei 3.200 de candidaţi. Pentru că 200 de locuri fuseseră scoase la concurs, iar 128 dintre ele au rămas vacante, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a reunit, ieri, în şedinţă pentru a lua în calcul posibilitatea organizării unui nou concurs de admitere sau reducerea baremului de trecere a testului grilă de la minimum 70 de puncte, la mai puţin.

"Şi noi am fost uimiţi de rezultatele testului grilă, de aceea am cerut INM să realizeze un studiu privind posibilele cauze. Se poate ca şi testul să fi fost mai complex decât în alţi ani, însă ne vom putea pronunţa sigur joi, după ce vom primi acest raport", a declarat pentru Gândul preşedintele CSM, Florica Bejinaru, adăugând că se ia în calcul organizarea unui alt concurs. "În funcţie de rezultatele raportului final vom solicita Ministerului Justiţiei modificarea legii care prevede că examenul este unul anual, pentru a organiza o nouă probă. Vrem să urgentăm procedurile pentru a suplini lipsa de personal din sistem", a spus Florica Bejinaru. Aceasta a adăugat că cei 72 de candidaţi care au trecut deja de testul grilă nu vor fi nevoiţi să repete testul.

Preşedintele interimar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lidia Bărbulescu, a propus ca baremul de promovare a testului să fie scăzut cu câteva puncte. "Sunt 150 de candidaţi care au luat 65 de puncte. Prin urmare, o modificare de regulament la acest moment nu ar fi de natură să prejudicieze pe nimeni. Cred că această modificare ar fi oportună", a spus Lidia Bărbulescu, a cărei opinie este împărtăşită şi de preşedintele Comisiei Juridice a CSM, Dan Lupaşcu, care a propus scăderea notei de promovare a testului de la 70 la 65 de puncte.

Membrul CSM Dan Chiujdea spune însă că o modificare de regulament în cazul unui concurs aflat în desfăşurare este inadmisibilă. "Din punctul meu de vedere, o astfel de modificare a regulamentului nu se poate aplica în cadrul actualului concurs, care este încă în derulare. Dacă am permite coborârea mediei, ar însemna să permitem schimbarea regulilor în timpul concursului, ceea ce este de neacceptat şi inadmisibil. Am putea să luăm o decizie pentru organizarea unui nou concurs, pentru ocuparea locurilor vacante. Este adevărat că legea are precizarea că la INM se organizază un concurs anual. Dar s-ar putea introduce de urgenţă o prevedere pentru ca examenul să se poată organiza fie anual, fie de câte ori este nevoie. Aceasta ar fi calea, iar noi nu ne putem permite anul acesta să pierdem cele 130 de locuri", a spus Dan Chiujdea.

SAR: Intrarea în magistratură ar trebui să se facă în principal prin absolvirea la INM

Tot ieri, Societatea Academică din România (SAR) a prezentat un studiu conform căruia, anul trecut, posturile de magistraţi au fost ocupate în proporţie mai mare prin concurs, decât prin absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii.
Astfel, anul trecut 385 de magistraţi, dintre care 203 de judecători şi 182 de procurori au intrat în sistem. Dintre aceştia, 74 de judecători şi 97 de procurori au intrat în sistem ca absolvenţi ai INM, în timp ce 129 de judecători şi 85 de procurori au devenit magistraţi prin concurs.

Potrivit studiului, intrarea în magistratură pe calea absolvirii INM ar trebui să fie modalitatea preferată în cadrul sistemului, iar celelalte metode să fie folosite doar excepţional.

Citește și: