Mihai Gongoroi
58 vizualizări 3 dec 2019

Goicea este fost director general al OPCOM şi fost manager de ţară al companiei spaniole de energie regenerabilă Iberdrola. Adrian Goicea, care în prezent este director al Goicea Consulting SRL, o companie de consultanţă în domeniul energiei cu 43.000 lei afaceri şi pierderi de 79.000 lei, conform Ziarului Financiar, îl înlocuieşte din funcţie pe Mircea Coşea, 77 de ani, profesor la Academia de Studii Economice.

“În perioada 1979-1985, Adrian Goicea a activat în domeniul diplomaţiei, în funcţia de Diplomat – Secretar II, fiind responsabil cu problemele economice şi consulare în relaţia cu RPD Coreeană”, scrie în nota biografică de pe site-ul Transelectrica. Adrian Goicea este licenţiat în economie, absolvind cursurile Academiei de Ştiinţe Economice (1972-1977).

Acţionarii Transelectrica, companie pe care statul o deţine în proporţie de 58,7% prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), au numit în 26 noiembrie noul board al Transelectrica. Noul CS este format din Sebastian Burduja (şef PNL Sector 1-economist), Luiza Popescu (inginer), Jean Badea (informatician), Jean-Valentin Comănescu (avocat), Adrian Goicea (economist), Oleg Burlacu şi Manuela Petronela Stan-Olteanu (jurist). Mandatul este unul provizoriu şi începe la 30 noiembrie şi se încheie la 29 martie 2020.

Statul a mai convocat şi la Romgaz o adunare generală a acţionarilor, în data de 23 decembrie, ce are pe ordinea de zi revocarea membrilor actuali ai Consiliului de Administraţie al producătorului de gaze şi înlocuirea lor. La fel ca la Transelectrica, durata mandatelor provizorii va fi stabilită la patru luni.

 

Citește și: