8906 vizualizări 21 ian 2014

”În mod normal un apel la 112 este localizat în funcţie de celula pe care o deschide de pe un pilon. Se face prin triangulaţie - dacă se deschid trei celule se ştie exact locul în care s-a făcut apelul. În situaţia în care se deschide o singură celulă sau două, localizarea este foarte grea. Ştiu asta pentru că au fost situaţii în Munţii Făgăraş în care am încercat să localizăm nişte turişti rătăciţi şi tocmai din cauza faptului că s-a deschis doar o celulă, n-am putut identifica locul exact. Deci tehnic este normal să se petreacă aşa ceva. În oraş, în momentul în care se face un apel, acel apel este preluat de mai multe antene din zonă. Dacă este o zonă izolată, apelul respectiv poate fi preluat doar de una sau două. De exemplu, vin apeluri 112 de la cabană şi semnalul respectiv este preluat de o antenă de la Braşov, chiar dacă apelul respectiv este făcut de pe teritoriul judeţului Sibiu. Ulterior apelului se discută între operatorii de la 112 cu instituţiile specializate în intervenţiile de urgenţă şi se intervine cu echipa cea mai apropiată" a explicat la RFI şeful salvamont Sibiu, Adrian David.

Citește și: