230 vizualizări 23 aug 2009

Iţele afacerii Desintco par extrem de încurcate, deşi faptele sunt clare. Pornind de la premisele acestei afaceri, Gândul vă prezintă o sinteză a faptelor, în succesiune cronologică.

Premisele afacerii Desintco


1.    Pe 20 decembrie 2009 expiră mandatul preşedintelui Traian Băsescu. Înainte de acest termen, vor fi organizate alegeri prezidenţiale. Mandatul actual al lui Traian Băsescu poate fi singurul sau primul.
2.    Ca stat membru NATO, România este obligată să îşi doteze Armata la standardele Pactului Nord-Atlantic. Chiar dacă a fost întârziat de criza globală, planul de înzestrare al Armatei române va trebui pus în aplicare, la un cost estimat de peste 10 miliarde de euro, în următorii 5-6 ani.
3.    Ca preşedinte al României şi deci preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), Traian Băsescu are un cuvânt decisiv în aprobarea programelor de înzestrare a Armatei.
4.    Statele Unite şi mai ales firmele din ţara – lider mondial şi lider NATO au un interes evident în contractele viitoare de înzestrare a Armatei române.
5.    Mircea Băsescu este „veriga slabă” a familiei Băsescu. S-a implicat cu nonşalanţă în diverse afaceri dubioase (Plusfood – Energy Holding, Global Business & Investments - Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură din Constanţa).
6.    PDL pregătea un atac dur la adresa PSD, acuzând suplimentarea contractului EADS cu 300 de milioane de euro.

Faptele – în ordine cronologică

1. 4 februarie 2009. Se înfiinţează Envy Tour Travel SRL, cu unic acţionar Alina Oiţă, fiica lui Romeo Oiţă. Oiţă tatăl este fost ofiţer SPP, fost consilier al lui Nicolae Văcăroiu (preşedinte al Curţii de Conturi fost prim-ministru, fost preşedinte al Senatului), absolvent al Colegiului Naţional de Apărare şi al Academiei Naţionale de Informaţii, reprezentant din 2007 al Navigator Development LLC (grup american implicat în industria aviatică şi aeronautică).

2. 30 aprilie 2009. Aurel Cazacu, director (demisionar) în Ministerul Economiei, fost preşedinte Romarm, fost şef al Romtehnica, membru în Consiliul de Administraţie la IAR Ghimbav, Eurocopter România, Romaero, Avioane Craiova şi viitor asociat Desintco, participă, la New York, alături de generalul în rezervă Constantin Degeratu, consilier prezidenţial la Departamentul Securităţii Naţionale, la Forumul de Parteneriat Strategic Româno-American.

3. 26 iunie 2009. Envy Tour Travel se tranformă în Defence, Security and Intelligence – Desintco SRL, avându-i ca sociaţi pe Mircea Băsescu (30%), Romeo Oiţă (30%), Ion Eftimie Sandu, (5%) Maria Cristina Cazacu, fiica lui Aurel Cazacu (5%), şi Cristian Andrei Grigore Geamănu (30%). Ultimul este vicepreşedinte pe Europa de Est al General Defence Co USA şi singurul asociat pe care Mircea Băsescu a admis că îl cunoaşte, fiind, aşadar, cel care i-a şi făcut propunerea de asociere în Desintco.
În ce-l priveşte pe Ion Eftimie Sandu, a fost locţiitorul şefului Departamentului de Armament din MApN începând din 2007, an în care a şi fost avansat la gradul de general maior de preşedintele Băsescu. Din februarie 2009, a trecut în rezervă. A mai fost membru în consiliile de administraţie ale celor mai importante companii din industria de apărare: Aerostar, IAR Ghimbav, Avioane Craiova şi Uzina Mecanică Plopeni.
Fiica lui Aurel Cazacu, mai este actionară în alte trei firme, printre care Technical Management Consulting International SRL (TMCI), al cărei obiect principal de activitate este identic cu al Desintco, respectiv consultanţa pentru afaceri şi management. În TMCI, Maria Cazacu îl are ca partener pe Alexandru Ioan Plăviciosu- contraamiral în retragere, fost director al Institutului de Tehnică Militară.

4. 14-16 august 2009. Geamănu, Oiţă şi Cazacu, ca reprezentanţi ai firmelor în care sunt implicaţi, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, prin secretarul de stat Aurel Lascu, şeful Departamentului Armament, organizează, la Constanţa, expoziţia Naval Defense. Invitat, preşedintele României l-a trimis să-l reprezinte pe consilierul său pe probleme de apărare, Iulian Fota.

5. Vineri, 21 august 2009. După dezvăluirea afacerii Desintco în ziarul Bursa, mass-media este bombardată cu un val de declaraţii din partea actorilor implicaţi. Preşedintele Traian Băsescu începe prin a da un comunicat oficial prin care anunţă că i-a cerut fratelui său retragerea din afacere; urmează „urecherea” publică a lui Mircea Băsescu („Dacă fratele meu se mai bagă într-o firmă din asta dubioasă s-ar putea să nu mai candidez (…) De duşmani de poţi apăra, dar este extrem de greu să te aperi de propriul frate”); în fine, spre seară, Traian Băsescu lansează ipoteza unui complot politic: „Fratele meu a semnat pentru o firmă şi a fost înregistrat în altă firmă. (...) În mod paradoxal şi foarte interesant, unul dintre asociaţii firmei, se duce la televizor şi primul lucru pe care-l are de spus este că trebuie să-l ia pe fratele preşedintelui ca să ajungă mai uşor la Cotroceni. Mai sunt lucruri interesante cu această firmă, care întâmplător a ieşit de la Registrul Comerţului acum două zile şi imediat a fost prezentată la televiziune”. Preşedintele s-a referit la faptul (confirmat de Mircea Băsescu şi chiar de trio-ul Geamănu-Oiţă-Cazacu) că fratele său semnase actele pentru asocierea în firma Exhibition Aircraft Defence and Security – EADS, dar s-ar fi trezit în Desintco. Ceilalţi asociaţi au precizat că schimbarea denumirii firmei a fost impusă de suprapunerea iniţialelor EADS cu ale concernului european implicat în securizarea frontierelor României.

6. Sâmbătă, 22 august 2009. Aurel Cazacu demisionează din funcţia de director în Ministerul Economiei, la solicitarea ministrului Adriean Videanu. Deşi, la solicitarea sa, Maria Cazacu ieşise din Desintco, iar el însuşi declarase că a luat distanţă de partenerii săi, Aurel Cazacu a făcut precizări care arată că era un cap al afacerii: „M-aş folosi de oricine să mă poată introduce undeva, (…) Da, numele dânsului (al lui Mircea Băsescu – n.r.) reprezintă o garanţie de seriozitate”.
Premierul Boc a salutat demisia lui Cazacu, precizând că românii ar trebui să fie liniştiţi, pentru că Desintco nu a apucat să utilizeze bani publici.

7. Duminică, 23 august 2009. Surse din PDL dezvăluie o strategie de contraatac a partidului, centrată pe ideea că scandalul Desintco a fost generat de PSD, instrumentul fiind Aurel Cazacu, care ar fi livrat presei documente şi a dat şi declaraţii explicite, care practic îl incriminează pe Mircea Băsescu şi, prin ricoşeu, pe Traian Băsescu. Miza atacului ar fi distragerea atenţiei de la un „tun” de 300 de milioane de euro, pe care PSD l-ar da prin suplimentarea contractului de securizare a frontierelor, încheiat cu EADS, în 2004. Suplimentarea ar fi fost deja parafată prin semnătura social-democratului Şerban Nicolae, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Citește și: