752 vizualizări 19 apr 2007

Omul de afaceri de origine română Marius Vizer, preşedintele Uniu­nii Europene de Judo (UEJ), a fost scos de sub urmărire penală de autorităţile judiciare austriece, care au infirmat soluţia din dosarul deschis în România de procurorii DNA pentru complicitate la trafic de influenţă, a anunţat, marţi, biroul preşedintelui UEJ.

„DNA, în baza diverselor motivaţii şi de fiecare dată diferite una faţă de cealaltă, a condus împotriva mea in­vestigaţii reproşându-mi că aş fi intervenit pentru cineva, pe lângă o autoritate română, privind aplicarea corectă, dar accelerată, a unei proceduri oficiale. Eu am negat o astfel de intervenţie. Deoa­rece sunt cetăţean aus­triac, in­ves­tigaţiile au fost declinate au­torităţilor judiciare austriece. Prin intermediul judecătorului abilitat să efectueze cercetarea s-a dispus în data de 30 martie încetarea anchetei împotriva mea – în mod definitiv şi executoriu – deoarece acuzaţiile în cauză s-au dovedit a nu fi întemeiate. Această chestiune este, drept urmare, pentru mine în mod definitiv rezolvată atât în România, cât şi în Austria, deoarece am fost eliberat de orice bănuială”, precizează declaraţia preşedintelui UEJ Marius Vizer.

Începând din octombrie 2004, Marius Vizer a făcut obiectul unei an­chete a procurorilor DNA, alături de fostul director adjunct al Direcţiei Finanţelor Publice Bihor, Ioan Lascău, care, în decembrie 2006, a şi fost trimis în judecată, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în decembrie 2003, în calitate de director general adjunct al Finanţelor Publice Bihor, Lascău ar fi pretins 18,5 miliarde de lei vechi, de la directorul societăţii Repcon din Oradea, Mircea Nistreanu, pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pen­tru decontarea preferenţială a unor plăţi restante în valoare de aproximativ 185 de miliarde de lei vechi pentru lucrări efectuate de către firma respectivă în beneficiul Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Potrivit procurorilor, Lascău a acţionat în complicitate cu preşedintele Uniunii Europene de Judo şi, ca atare, acesta a fost acuzat de complicitate la trafic de influenţă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, unde se află pe rol. În privinţa lui Vizer, acesta având cetăţenie austriacă, magistraţii au dispus disjungerea cauzei şi transferul ei către Ministerul Public austriac.

De la declanşarea urmăririi penale împotriva sa, în urmă cu trei ani, Marius Vizer, care deţine mai multe afaceri şi cluburi sportive în România, a evitat să vină în ţară.

Citește și: