Ioana Sfârlea
135 vizualizări 26 mar 2019

Presupusul agresor este un bărbat din Braşov, în vârstă de 75 de ani, acesta fiind identificat de poliţişti la trei zile după incident.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Politie Braşov au identificat agresorul în persoana unui bărbat în vârstă de 75 ani din municipiul Braşov. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Bărbatul agresat nu a depus plângere”, a declarat Alina Ivan, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.

Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, duminică, la mitingul PSD desfăşurat în Piaţa Sfatului din Braşov, după ce unul dintre ei a strigat lozinci împotriva PSD. Bărbatul lovit a fost dus în duba Jandarmeriei, „pentru a fi izolat de ceilalţi participanţi la manifestare”, potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Mobile Braşov. Căutarea agresorului a început imediat după incident, spun jandarmii braşoveni, în condiţiile în care acesta dispăruse în mulţime.

După încheierea mitingului, cazul a fost preluat de Secţia 1 Poliţie Braşov, pe raza căreia se află locul în care s-a desfăşurat evenimentul.

 

Citește și: