Departamentul Social
Alexa Aurelia
3903 vizualizări 8 ian 2012

Patronul grupării Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, a declarat duminică, înainte de plecarea din România, că accidentul lui Mircea Lucescu a fost o greşeală, însă astfel de greşeli te urmăresc toată viaţa, ceea ce îl face să creadă că Mircea Lucescu ar putea să nu mai conducă niciodată.

Citeşte şi MIRCEA LUCESCU A INTRAT ÎN OPERAŢIE. BREAKING NEWS




Întrebat dacă îl va mai lăsa pe Mircea Lucescu să conducă, Rinat Ahmetov a spus că nu face economie la şoferi.

"Astea sunt greşeli. Greşelile altora nu le ţii minte, dar ale tale costă foarte mult şi le ţii minte toată viaţa. Cred că Lucescu nu va mai conduce, poate, niciodată", a declarat Ahmetov, pe Aeroportul Băneasa.

Mircea Lucescu este în sala de operaţii, unde medicii îl supun unei intervenţii chirurgicale pentru a îndepărta din cavitatea toracică o cantitate mai mare de lichid acumulată sub dren, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă, Bogdan Popescu.

Miliardarul i-a adus lui Lucescu un pulover în culorile clubului Şahtior Doneţk, o eşarfă şi un fes

Rinat Ahmetov, a declarat, duminică, după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, că i-a adus cadou de Anul Nou un pulover în culorile clubului, o eşarfă şi un fes, care crede că-l vor motiva să se însănătoşească mai repede.

Ahmetov a spus că principalul mesaj pe care i l-a transmis lui Mircea Lucescu a fost că îl aşteaptă la cârma echipei.

El a precizat că i-a adus toate urările de bine de la fanii grupării Şahtior Doneţk, care îl aşteaptă să revină.

"Toţi fanii sunt convinşi că vom câştiga noi trofee cu Mircea Lucescu", a adăugat Ahmetov, reafirmând că Lucescu va fi în continuare antrenorul principal al echipei Şahtior Doneţk.

Rinat Ahmetov a mai spus că Mircea Lucescu are ajutorul colegilor lui, antrenorul secund, preparatorul fizic şi alţii, iar toţi aceşti oameni vor arăta cele mai bune calităţi ale lor. El a adăugat că Mircea Lucescu l-a întrebat ce reacţie va avea echipa şi i-a spus că echipa va avea o reacţie bună.



"Vom câştiga trofee, Şahtior va arăta un fotbal de calitate, va câştiga trofee", a mai spus Ahmetov.

El i-a invitat pe jurnalişti la Doneţk atunci când Şahtior va cuceri noi trofee cu Mircea Lucescu.

Patronul grupării Şahtior Doneţk a adăugat că le mulţumeşte doctorilor care îl ajută pe Mircea Lucescu, precizând că aceştia se comportă profesionist, sunt alături de el şi fac totul pentru revenirea lui cât mai rapidă pe teren.

Rinat Ahmetov a mai spus că în timp ce doctorii îl pregăteau pe Mircea Lucescu pentru operaţie, acesta era foarte energic şi nu întreba medicii despre sănătatea sa, ci vorbea doar despre fotbal.

El a adăugat că rămâne în contact permanent cu medicii români şi va reveni în România cât mai curând, posibil pe 15 ianuarie.

După ce l-a vizitat pe Lucescu, Ahmetov a plecat cu maşina de la SUUB la Aeroportul Băneasa, de unde va pleca spre Ucraina cu aeronava privată care l-a adus în România.



Mircea Lucescu a fost dus în sala de operaţii imediat după plecarea lui Rinat Ahmetov.

Lucescu este operat pentru a îndepărta din cavitatea toracică o cantitate mai mare de lichid acumulată sub dren, a declarat pentru MEDIAFAX managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cârstoiu.




Mircea Lucescu a fost rănit, vineri, într-un accident rutier petrecut pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală. În urma accidentului, Mircea Lucescu a fost dus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind internat în Secţia de Terapie Intensivă după ce a fost supus unor investigaţii medicale, printre care electrocardiogramă şi computer tomograf.

Citește și: