Biro ATTILA
Andreea OFIŢERU
4729 vizualizări 13 sep 2012

Un raport tehnic al Universităţii din Bucureşti a constatat pentru a treia oară că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat. Senatul Universităţii din Bucureşti a decis să informeze Ministerul Educaţiei că Victor Ponta a plagiat, dar nu s-a hotărât dacă va cere anularea titlului de doctor. În final, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu va decide dacă premierul Ponta va rămâne sau nu cu titlul de doctor. Ecaterina Andronescu a declarat pentru gândul că nu a luat încă o decizie şi nici nu se poate pronunţa până ce nu vede documente universităţii.

Până atunci, un grup de trei experti dintre care doi profesori universitari de la universităţile din Sorbona şi Strasbourg au constatat că teza de doctorat a lui Victor Ponta este "un plagiat vădit".

Până în prezent, teza de doctorat a liderului PSD a fost analizată de 37 de profesori universitari. Două comisii au decis că premierul a plagiat iar o comisie a Ministerului Educaţiei a constatat că nu a plagiat. 

Senatul Universităţii din Bucureşti (UB) a luat miercuri, 12 septembrie, două decizii în cazul plagiatului de care este acuzat premierul Victor Ponta. Senatul a decis să transmită constatările Comisiei de Etică şi raportul experţilor în cazul Ponta către Ministerul Educaţiei condus de către Ecaterina Andronescu. Atât Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti dar şi raportul experţilor în drept arată fără dubiu că Victor Ponta a copiat în teza de doctorat. Universitatea Bucureşti va transmite Ministerului Educaţiei o scrisoare la care vor fi ataşate cele două constatări de plagiat şi va cere ministerului "să ia măsurile care se impun în acest caz". Reprezentanţii Universităţii din Bucureşti au explicat că, în acest moment, nu vor cere în mod explicit ministrului Ecaterina Andronescu să îi anuleze lui Victor Ponta titlul de doctor în drept.

A doua decizie a senatului UB: o nouă comisie

Pentru a putea cere anularea titlului de doctor în drept deţinut de Victor Ponta, Universitatea din Bucureşti a constituit o nouă comisie. Acestă comisie are rolul să stabilească dacă din punct de vedere juridic universitatea poate solicita oficial retragerea titlului de doctor în drept a premierului.

După ce cazul plagiatului lui Victor Ponta a fost expandat în spaţiul public şi după prima decizie de plagiat emisă de Consiliul de Atestarea Diplomelor, a existat o dezbatere legată de cine poate solicita anularea titlului de doctor. Legea Educaţiei Naţionale spune că universitatea poate cere Ministerului Educaţiei revocarea titlului de doctor cu aprobarea senatului. Pentru anularea titlului de doctor este nevoie de un ordin al ministrului Ecaterina Andronescu.

Dezbaterea juridică în cazul Ponta se complică având în vedere că acest ocupă funcţia de premier. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti a explicat că universitatea nu are autonomia să solicite retragerea unui titlu de doctor cand este vorba de un demnitar.

Universitatea va transmite ministrului Ecaterina Andronescu că Victor Ponta a plagiat dar ar putea să nu formuleze oficial cererea de retragere a titlului de doctor în drept. Practic, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu va decide dacă retrage sau nu titlul de doctorat obţinut de Victor Ponta în 2003. Ecaterina Andronescu s-a pronunţat oarecum în cazul Ponta încă din 23 iulie. Ministrul Educaţiei a declarat că în opinia ei cazul Ponta s-a închis după decizia Consiliul Naţional de Etică care a hotărât că premierul nu a plagiat.

Andronescu: Atrag atenţia universităţii că are autoritatea şi are dreptul să ia decizii asupra lucrurilor care sunt reglementate prin lege

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru gândul că nu a văzut raportul comisiei juridice de la Universitatea din Bucureşti, dar că îl va analiza şi apoi va lua o decizie. ”Eu atrag atenţia universităţii că are autoritatea şi are dreptul să ia decizii asupra lucrurilor care sunt reglementate prin lege. Dar şi eu  am dreptul la fel, să mă pronunţ asupra lucrurilor aşa cum îmi permite legea. N-am văzut raportul pentru că am avut şedinţă de Guvern, dar voi lua o decizie după ce îl citesc”, a declarat Ecaterina Andronescu pentru Gândul.

Analiza experţilor de la Strasbourg şi Sorbona: "Este un plagiat vădit"

Universitatea din Bucureşti a prezentat miercuri, 12 august, şi un raport întocmit trei specialişti în drept. Acest raport a fost solicitat de universitate şi este independent de constatările Consiliului de Etică al UB. Raportul spune că Victor Ponta a plagiat 2450 de rânduri din teză, adică 98 de pagini din cele 432 ale lucrării. "Prin urmare, lectura tezei domnului Victor Ponta supusa expertizei noastre a facut sa apara, de o maniera clara si indiscutabila, numeroase incalcari ale eticii universitare, constituind un plagiat vadit", se menţionează în raport. Cei trei experţi mai arată că premierul cunoştea normele de citare dar le-a ignorat.

"Autorul ei şi-a însuşit într-o manieră necinstită afirmaţii"

"Lectura atenta a celor 432 de pagini permite observarea în numeroase ocazii a unor pasaje frecvente şi abundente, imprumutate de la alţi autori, fără nici o trimitere la original. Ghilimele, care sunt de rigoare în cadrul citatelor, şi indicarea sursei citatului, sunt in general absente din teza supusa expertizei. Ţinând cont de frecvenţa acestor imprumuturi, se poate ajunge la concluzia ca o parte substantiala din teza prezentata si sustinuta de domnul Victor Ponta nu ii apartine, caci autorul ei si-a insusit intr-o maniera necinstita afirmatii care nu ii apartin, ceea ce constituie, conform definitiei general admisa, plagiat, fapta care se pedepseste in cea mai mare parte a legislatiilor", se mai arată în raport.

Raportul a fost întocmit de prof. dr. Simina Tănăsescu, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti;  prof. dr. Vlad Constantinesco, Facultatea de Drept, Universitatea din Strasbourg; conf. dr. Claudia Ghica-Lemarchand, prodecan al Facultăţii de Drept, Universitatea Sorbona Paris XII.

Până în prezent, teza de doctorat a premierul Victor Ponta a fost analizată de trei comisii şi au fost emise două rapoarte tehnice ale unor experţi. Scorul este de 2 la 1 în favoarea plagitului pe comisii şi 1 la 1 la rapoartele experţilor. Lucrarea a fost analizată de 37 de profesori universitari care au făcut parte cele trei comisii şi subcomisii de experţi. Pe 29 iunie, Comisia de Atestare a Diplomelor a hotărât că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini din teza de doctorat. După o lună, pe 19 iulie, Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei spune că Ponta nu a plagiat. După o zi, un al treilea Consiliul Naţional de Etică decide că premierul a plagiat.

Istoricul cazului acuzaţiilor de plagiat

18 iunie Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista Nature sub semnătura lui Quirin Schiermeie şi în publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol semnat de Karl-Petter Schwartz. Cele două susţin că au "accesat" documente prezentate de o "sursă anonimă" indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate. Nici una dintre cele două nu au publicat, până la această oră părţile din text vizate de acuzaţia de plagiat.

19 iunie Victor Ponta reacţioneză. "Dacă se dovedeşte, sunt dispus să renunţ şi la titlul de doctor. Ştiu cine este sursa anonimă", a declarat premierul.

19 iunie Quirin Schiermeier, autorul articolului publicat în revista Nature, în care Victor Ponta este acuzat de plagiat, a declarat pentru Gândul că nu există niciun dubiu că premierul a copiat părţi semnificative din teza de doctorat din alte cărţ i. "Plagiatul a fost confirmat de mai mulţi experţi", ne-a declarat Quirin Schiermeier.

20 iunie Gândul a comparat teza de doctorat a lui Victor Ponta, intitulată "Curtea Penală Internaţională", cu cartea profesorului Dumitru Diaconu. Cu ajutorul unui tabel comparativ, am analizat în oglindă teza de doctorat a lui Victor Ponta şi lucrarea "Curtea Penală Internaţionlă, Istorie şi Realitate".

În teza de doctorat a lui Victor Ponta se regăsesc părţi consistente din cartea profesorului Diaconu.

22 iunie Premierul Victor Ponta a afirmat că se va prezenta la orice instituţie abilitată să îi verifice teza de doctorat, precizând că el a solicitat o astfel de verificare, şi a reluat acuzaţiile la adresa preşedintelui Băsescu, afirmând că scandalul legat de această teză a fost declanşat de şeful statului.

22 iunie Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta intră în analiza Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti şi a Facultăţii de Drept. Este anunţată constituirea unei comisii formate din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

27 iunie Preşedintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat că premierul român Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcţie, dacă acuzaţiile de plagiat privind teza sa de doctorat în drept se vor dovedi fondate.

28 iunie Premierul Victor Ponta declară în El Pais că va demisiona în cazul în care Comisia de Etică va dovedi că a plagiat în lucrarea de doctorat.

Întrebat dacă a plagiat, şeful Executivului român a răspuns că nu, dar, dacă se va dovedi contrariul, se va "retrage".

29 iunie Comisia de Atestare a Diplomelor a hotărât că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini din teza de doctorat.

2 iulie Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o "execuţie mafiotă", fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare. Acum precizează că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.

6 iulie Consiliul Naţional de Etică se întruneşte pentru a doua oară, dar nu ia în discuţie cazul Ponta. CNE decide să consulte un grup de trei experţi din care face parte şi avocatul Gheorghiţă Mateuţ, care a pledat şi în dosarul Trofeul Calităţii.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, la 13 iulie, că dacă în CNE se stabileşte că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desfiinţarea şcolii de doctorat.

17 iulie Comisia de experţi a CNE emite un punct de vedere în care spune că Victor Ponta nu a plagiat.

19 iulie Consiliul Naţional de Etică hotărăşte că premierul nu a plagiat

20 iulie Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a constatat că Ponta a copiat 68 de blocuri de text fără să citeze sursa. Fragmentele copiate variază ca mărime de la 7-8 rânduri la 10 pagini şi sunt concentrate în principal în capitolele 1 şi 3 ale tezei de doctorat. O treime din teza de doctorat e premierului este copiată din alte lucrări ştiinţifice.

Citește și: