Departamentul Social - Mediafax
8911 vizualizări 19 feb 2019

”Incendiu depozit Remat în comuna Afumaţi/Ilfov, cu degajări mari de fum. Norul de fum se îndreaptă în direcţia municipiului Bucureşti. Pentru asigurarea protecţiei rămâneţi pe cât posibil în incinte, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum! Respectaţi recomandările pompierilor. DSU-IGSU. Tip: Alerte extreme”, se arată în mesajul transmis prin intermediul Ro-Alert. 

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, au fost alertate, pentru incendiul din Afumaţi, 18 autospeciale - unele la faţa locului, altele în deplasare. În prezent se lucrează şi pentru protejarea vecinătăţilor.

Un incendiu a izbucnit, marţi, la un punct de colectare-reciclare autoturisme în Voluntari, pe Şoseaua de Centură, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care precizează că arde, pe o mie de metri pătraţi, o stivă de autoturisme.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov Daniel Vasile, timpul de intervenţie este prelungit deoarece în apropiere nu există nici un hidrant funcţional, iar autospecialele trebuie să alimenteze cu apă de la mare distanţă. Fumul degajat provine de la cauciucuri şi elemente de motor ale maşinilor dezmembrate care au luat foc. Şoferii care tranzitează zona sunt sfătuiţi să reducă viteza, deoarece vizibilitatea pe şosea ar putea fi afectată de norii de fum.

 

Citește și: