Ioana Sfârlea
265 vizualizări 11 iul 2019

Jandarmii au fost anunţaţi, joi, că în zona staţiunii Băile Tuşnad s-ar afla un urs rănit. Persoana care a sunat la 112 a anunţat că ursul a încercat să intre într-un hotel din staţiune şi, după ce s-a rănit spărgând un geam, a fugit spre pădurea din apropierea traseului ce trece pe lângă Turnul Apor, spre Lacul Sfânta Ana.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Harghita, Gheorghe Suciu, în zonă a fost trimisă imediat o patrulă de jandarmi montani care să găsească locul în care se află animalul rănit.

De asemenea, au fost anunţate Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Harghita, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita şi Asociaţiile de Vânătoare Sfânta Ana şi Băile Tuşnad.

„Jandarmii asigură zona pentru a nu permite accesul turiştilor în aria unde se presupune că s-ar afla ursul rănit, precum şi pentru a da posibilitatea specialiştilor de a căuta animalul vătămat”, a declarat reprezentantul IJJ Harghita.

Foto: (caracter ilustrativ)

 

Citește și: