257 vizualizări 3 dec 2018

Alţi trei copii cu infecţie cu stafilococ, de la Maternitatea Giuleşti, au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu. În total, sunt 14 bebeluşi internaţi, informează reprezentanţii unităţii spitaliceşti, iar pentru şase dintre aceştia sunt aşteptate rezultatele analizelor.

Potrivit sursei citate, doi dintre bebeluşii ţinuţi sub observaţie până acum de medici au fost externaţi, iar pentru alţi şase sunt aşteptate rezultatele analizelor.

Directorul medical al Maternităţii Giuleşti, Dinu Albu, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, că decizia DSP de a sista internările este una pripită şi prematură, având în vedere că nu există rezultate finale ale verificărilor, subliniind că cere cu celeritate analiza probelor, ca unitatea să-şi reia activitatea.

Însă, primele rezultate ale analizelor de la Maternitatea Giuleşti, transmise publicităţii vineri seară, arată că a fost depistat stafilococ auriu pe scutecul unui copil internat într-un salon de normoponderali, dar şi s-au găsit şi germeni mezofili şi hemolitici într-un salon de leuze, arată Ministerul Sănătăţii.

„Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a anunţat Ministerul Sănătăţii că, în data de 28 noiembrie 2018, inspectorii sanitari au recoltat mai multe probe igienico - sanitare şi exudate nazale din Spitalul Clinic de OG "Panait Sârbu". Astfel, au fost recoltate 40 de probe AMF (aeromicroflora), 5 probe de ape sterile, 20 teste de salubritate din mai multe săli de operaţie, saloane, secţii ATI, blocuri operatorii, precum si 10 exudate nazale de la medici şi asistente medicale, 10 teste igienico - sanitare de pe mâini tot de la medici şi asistente medicale, 10 teste de sterilitate recoltate din diverse truse medicale”, informează Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, primele rezultate ale probelor lucrate în laboratorul DSPMB evidenţiază prezenţa stafilococului auriu pe suprafaţa unui scutec al unui copil internat într un salon de normoponderali, precum şi prezenţa germenilor mezofili şi hemolitici într-un salon de leuze.

 

 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, pentru Mediafax, întrebată fiind dacă ia în calcul posibilitatea închiderii Maternităţii Giuleşti în urma scandalului copiilor infectaţi cu stafilococ auriu, că ia în calcul orice măsură corectă, la propunerea specialiştilor.

Reprezentanţii Maternităţii Giuleşti: Nu putem şti dacă bacteria este sau nu de la noi. Nu avem probe

Reprezentanţii Maternităţii Giuleşti spun că nu au probe că bacteria stafilococ auriu, depistată în cazul a 12 bebeluşi născuţi la unitatea spitalicească, provine din cadrul spitalului, precizând că cei 11 angajaţii depistaţi cu infecţia respectivă urmează tratament şi activează în continuare.

 

 

“Nu s-a dovedit că există infecţie în spital. În momentul în care am fost înştiinţaţi că există un caz de stafilococ în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, noi am luat imediat măsurile necesare. Am limitat internările nou-născuţilor care au până la 35 de săptămâni. Am luat toate măsurile de dezinfecţie”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Maternităţii Giuleşti, Doru Pană.

De asemenea, reprezentanţii maternităţii spun că nu există dovezi că focarul bacteriei stafilococ auriu meticilino ar fi unitatea spitalicească.

Întrebat dacă ar fi fost posibil ca bebeluşii să fi luat infecţia de la angajaţi, acesta a spus că ar putea exista această versiune, dar nu poate nici confirma, nici nega. “Sigur că se poate. De aceea am verificat personalul ca să nu existe o problemă. (...) Noi nu ştim dacă tulpina respectivă este de la unul dintre angajaţi sau nu. Atât timp cât nu avem o dovadă clară care spune că aceasta este bacteria care s-a găsit la angajatul X şi la copii. Atâta timp cât nu avem proba nu putem spune da sau nu”, a mai spus Pană.

 

 

Citește și: