513 vizualizări 3 apr 2019

”În numele: Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite, noi, parteneri internaţionali şi aliaţi ai României, chemăm toate părţile implicate în elaborarea ordonanţelor de urgenţă ale guvernului care modifică legislaţia referitoare la domeniul justiţiei, să se abţină de la modificări care ar slăbi statul de drept şi capacitatea României de a lupta împotriva criminalităţii sau corupţiei”, se arată într-un mesaj public.

Ambasadorii statelor respective mai afirmă că, ”din păcate”, solicitările lor oficiale de dialog privind aceste subiecte au rămas fără răspuns de la începutul lunii ianuarie.

”Suntem profund îngrijoraţi de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile care nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiţie. Dimpotrivă, efectul cumulativ al acestor modificări prezintă riscul încetinirii luptei împotriva corupţiei şi subminării independenţei sistemului judiciar. Aşteptăm ca procesul de reformă să se bazeze pe un proces incluziv care să implice toate părţile, prin consultări ample. Un astfel de proces trebuie să se desfăşoare în interesul tuturor cetăţenilor români. Acest lucru necesită, de asemenea, ca toţi actorii implicaţi să ia în considerare reacţiile şi propunerile de sprijin oferite de experţii juridici români şi internaţionali, pentru a evita o şi mai mare alterare a progreselor remarcabile înregistrate în domeniul justiţiei de România în ultimele două decenii”, se mai arată în mesaj.

Semnatarii mai susţin că ordonanţele de urgenţă care par a fi în curs de discuţie pot avea un impact negativ asupra independenţei justiţiei româneşti, ceea ce ar slăbi încrederea cetăţenilor şi a partenerilor români în sistemul judiciar, dar şi în guvernul României.

”În opinia ţărilor partenere, este esenţial ca România să ţină seama de recomandările organismelor Consiliului Europei, cum ar fi Comisia de la Veneţia şi GRECO, ale Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene şi ale Comisiei Europene din ultimul său raport în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi să asigure o justiţie eficientă, transparentă şi imparţială. Modificările propuse prezintă un risc de încălcare a valorilor comune. În plus, acestea ar putea avea un efect negativ de durată asupra dezvoltării economice a ţării. Faptul că România deţine în prezent preşedinţia Consiliului Uniunii Europene îi conferă o responsabilitate specială. Îndemnăm Guvernul României şi toţi actorii implicaţi să ţină seama în mod corespunzător de această declaraţie comună şi să reafirme angajamentul politic al României de a susţine valorile noastre comune”, se arată în finalul mesajului.

Dăncilă, mesaj pentru ambasadori: Nu am să permit să facă agenda prim-ministrului

Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că nu va permite ambasadorilor altor state să facă agenda premierului României, în contextul în care ambasadori din 12 state şi-au exprimat îngrijorarea pentru integritatea sistemului judiciar românesc.

„Tot astăzi (miercuri - n.r.) am văzut punctul de vedere a unor ambasadori a unui grup de ambasador. Am vrut să am o discuţie individuală cu fiecare ambasador din acest grup, dar au refuzat. Le reamintesc doamnelor şi domnilor ambasadori că suntem în România şi că am dialog direct cu omologii mei ne recomandă să se adreseze autorităţilor din ţara din care fac parte pentru că niciun stat ambasadorii nu fac agenda primului-ministru şi eu nu am să permit acest lucru. Trebuie să arate respectul pentru România, aşa cum fiecare ambasador român are respect pentru un stat terţ”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, în debutul şedinţei Executivului.

Citește și: