Cristian Fierbinţeanu
326 vizualizări 17 nov 2014

Diplomatul a postat pe pagina de Facebook a ambasadei României din Italia un text intitulat "Clarificări ale ambasadorului Dana Constantinescu cu privire la organizarea procesului de votare în Italia".

"Doresc să clarific mai multe aspecte legate de votul în străinătate, proces care, pe fondul confuziilor privind cadrul legal în materie, a pus misiunile diplomatice şi consulare într-o lumină nefavorabilă. Reiterez faptul că misiunile diplomatice şi consulare nu au niciun fel de competenţă în reglementarea cadrului legal privind organizarea alegerilor în străinătate - numărul de secţii de votare, ora de închidere a acestora sau desemnarea membrilor comisiilor electorale - elemente care au generat cele mai aprinse polemici. Misiunile diplomatice şi consulare au exclusiv competenţe logistice, punând în practică instrucţiunile venite de la Bucureşti, adesea în condiţii extrem de dificile, aşa cum a fost cel legat de gestionarea unui flux disproporţionat de votanţi într-un timp limitat, în speţă de la 9 la 21 şi într-un număr limitat de locaţii", scrie Constantinescu.

Ea adaugă că în ceea ce priveşte numărul de secţii şi locaţiile acestora, propunerile iniţiale ale Ambasadei şi consulatelor au ţinut cont de datele privind concentrările majore de români din Italia.

"Aşa cum a evidenţiat şi presa din Italia, încă dinainte de cel de-al doilea tur de scrutin, având ca sursă autorităţile locale italiene şi asociaţiile româneşti, misiunile diplomatice şi consulare din Italia au propus organizarea a 66 de secţii de votare. Punctual, la CG Torino au fost propuse, printre altele, două secţii de votare, dar şi altele în Regiunea Piemonte care ar fi redus din fluxul de votanţi al singurei secţii aprobate în sediul CG Torino. Răspunsul de la Bucureşti, prin care au fost aprobate prin ordin al ministrului doar 51 de secţii, nu a ţinut cont de aceste propuneri. Pentru a exemplifica, de la Bucureşti s-au primit instrucţiuni pentru organizarea unei secţii pe care nu am propus-o, şi anume la Sondrio, unde în primul tur de scrutin s-au prezentat doar 48 de alegători!", scrie Constantinescu.

Ea precizează că, în calitate de ambasador al României în Italia are tot respectul pentru dreptul de vot al cetăţenilor români din Italia, iar efortul nostru organizatoric a permis votul în Italia a peste 95.000 de români în ciuda limitărilor existente.

"Însă din păcate, suntem criticaţi pe nedrept pentru aspecte care nu ţin de competenţa noastră: în zona de competenţă în care a organizat procesul de votare, Ambasada României a propus organizarea a 22 de secţii de votare din care au fost aprobate de la Bucureşti doar 12", scrie diplomatul.

Ea menţionează că, în ceea ce priveşte cadrul legal în baza căruia funcţionează comisiile din cadrul secţiilor de votare din străinătatea, preşedintele secţiei de votare, care este angajat MAE, precum şi membrii secţiei de votare, care sunt de regulă cetăţeni români din ţara-gazdă, nu pot decide sub nicio formă prelungirea orarului de vot, aceasta fiind decizia exclusivă a BES.

"Un alt aspect foarte important este acela că membrii secţiilor de votare au fost propuşi de partidele politice, iar atunci când aceştia au ales să absenteze, propunerile misiunilor diplomatice de înlocuire a acestora cu personal calificat nu au fost aprobate de BES", scrie ambasadorul.

În ceea ce priveşte forţele de ordine italiene, acestea au obligaţia de a asigura securitatea unei misiuni diplomatice sau secţii de votare, şi îşi reconfigurează dispozitivul în baza propriilor evaluări, scrie Constantinescu.

"Aceste evaluări au fost influenţate, din informaţiile transmise de la Consulatul General Torino, de faptul că au fost ocupate în mod violent spaţii cu altă destinaţie decât cea de spaţii de votare. De cealaltă parte, preşedinţii şi membrii secţiilor de votare, în ciuda efortului extraordinar pe care l-au depus, s-au aflat în situaţii de tensiune timp de 20 de ore, procesând în secţiile din oraşele mari în medie circa 2.900 de votanţi, ceea ce se traduce prin 7 votanţi la fiecare 2 minute. Aceşti oameni au fost în permanenţă sub presiune, iar adesea ameninţaţi şi chiar agresaţi fizic. Aceste ameninţări, însoţite de criticile privind insuficienţa secţiilor şi prelungirea programului de votare, le regăsim pe reţelele sociale care creează percepţii pe termen lung, iar de mâine le vom regăsi la ghişeele oficiilor consulare. De aceea, dezbaterea publică pe acest subiect trebuie să ia în considerare efortul deosebit al unor persoane care nu sunt responsabile pentru deficienţele reale ale votului în străinătate", mai scrie Dana Constantinescu, ambasadorul României în Italia

Citește și: