Vasile Magradean
406 vizualizări 13 iun 2019

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Gruman Robert, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în timpul incidentelor de la Valea Uzului nu a fost chemat la nicio discuţie cu vreun jandarm, nu a semnat procesul verbal de contravenţie la faţa locului, nu l-a identificat nimeni şi nimeni nu i-a cerut actele de identitate.

„Am primit prin poştă o copie a procesului verbal, dar nu prea se poate înţelege pentru ce am primit o amendă de 3.000 de lei. Din ceea ce am putut descifra, am primit amenda pentru că întâlnirea de la Valea Uzului din 6 iunie nu a fost anunţată organelor competente cu 48 de ore înainte de eveniment. Ceea ce este straniu este că, potrivit unora, Cimitirul din Valea Uzului nu este în judeţul Harghita, totuşi Jandarmeria Harghita a fost cea care mi-a trimis amenda. Eu nici nu am fost chemat la o discuţie cu vreun jandarm să mi se aducă la cunoştinţă motivele, nu am semnat procesul verbal la faţa locului, nu m-a identificat nimeni, nu mi-a cerut nimeni actele de identitate. Eu nu ştiu la ora actuală pentru ce am primit amendă, pentru că am spus o rugăciune sau pentru că am fost în lanţul viu în jurul cimitirului. Voi contesta amenda”, a spus Gruman.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, Gheorghe Suciu, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că Gruman are dreptul de a depune contestaţie sau plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile de la comunicare.

„Sancţiunea contravenţională a fost aplicată ca urmare a organizării şi desfăşurării unei adunări publice nedeclarate şi neînregistrate la unitatea de jandarmi cu cel puţin 48 de ore înainte, aşa cum prevede Legea nr. 60/ 1991, republicată. A mai fost aplicată încă o sancţiune altei persoane”, a spus Suciu.

În data de 6 iunie, de Ziua Eroilor, câteva sute de persoane au forţat intrarea în cimitirul internaţional din Valea Uzului, după ce administraţia locală a interzis accesul. Alte câteva sute de oameni, etnici maghiari, au format un lanţ uman în faţa cimitirului.

Citește și: