Laura Petrescu
87 vizualizări miercuri, 14:10

Nepotul pacientului operat la Spitalul din Târgu Cărbuneşti a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că atunci când a fost trimis după medicamente, nicio farmacie din localitate nu era deschisă.

„S-a operat în prima fază apoi a fost externat, apoi a survenit o problemă cu operaţia şi a ajuns cu ambulanţa la UPU. A fost băgat de urgenţă în operaţie. Ulterior au ieşit din blocul operator şi ne-au spus că au nevoie de ser fiziologic şi încă un medicament. Nu era la ora aceea farmacie deschisă în Târgu Cărbuneşti şi am rugat pe cineva să îmi aducă din Târgu Jiu. Nu este ok ce se întâmplă. Ce nu concep este să nu ai tu un stoc de urgenţă în secţia ATI sau în blocul operator. Nu este vina medicilor, am făcut sesizări la Consiliul Judeţean, la Consiliul Local, la Ministerul Sănătăţii şi la DSP”, a spus Mihai Mancaş, nepotul pacientului operat.

Directorul Spitalului din Târgu Cărbuneşti, Constantin Târziu, îşi apără instituţia şi spune că nu s-a pus problema condiţionării actului medical, ci familia a cumpărat serul fiziologic pentru că farmacia spitalului era închisă.

„Nu este adevărat, credeţi-mă. Ştiu despre ce este vorba dar nu este adevărat. Ce-am aflat eu de la doctori este că în niciun moment nu s-a pus problema condiţionării. Chiar am sunat să vină nepotul pacientului să stăm de vorbă. Pe 25 aprilie pacientul s-a externat de la noi. A fost internat pe 12 aprilie. A fost operat de apendicita. A doua zi s-a întors cu evisceraţie, la 21.04, iar de la urgenţe l-au dus direct în sala de operaţie. Fiind seara târziu nu mai era deschisă farmacia spitalului iar familia a cumpărat ser fiziologic. În niciun moment nu s-a pus problema condiţionării. Facem în spital o anchetă să vedem care este realitatea”, a spus directorul unităţii medicale.

Cazul este şi în atenţia ministrului Sănătăţii, care a declarat, miercuri, la Ploieşti, că nu tolerează comportamente precum cele de la Târgu Cărbuneşti.

„Eu am înţeles că acel pacient a fost trimis să îşi cumpere medicamente doar cu un bileţel, nu cu o reţetă. Este inadmisibil acest lucru. Încă de la începutul mandatului am atras atenţia că spitalele trebuie să asigure toată medicaţia. În cazul în care există sincope în achiziţionare pacientul poate să îşi asigure această medicaţie, dar spitalul este obligat să o deconteze. Casa de Asigurări de Sănătate s-a autosesizat, ceea ce este corect, pentru că este vorba de contract între furnizorul de servicii şi Casa de Asigurări. Eu personal nu tolerez asemenea comportamente, cu bileţele puse în mâna pacienţilor”, a spus Sorina Pintea.

Citește și: