Gabriel Pecheanu
17715 vizualizări 10 mar 2016

Premierul Dacian Cioloş l-a eliberat pe Andrei Tinu din funcţie "având în vedere adresa Ministerului Justiţiei nr 1/21.313 din 4 martie 2016, înregistrată la Cabinetul primului-ministru".

Decizia a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Andrei Tinu, vicepreşedinte TSD şi fiul fostului jurnalist Dumitru Tinu, a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC) în februarie 2014. El avea rangul de subsecretar de stat.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună a declarat, pe 3 martie, că "ce se întâmplă la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie este scandalos", iar activitatea instituţiei este dezastruoasă. Cinci şefi ai Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi-au anunţat demisiile din funcţii, printr-o scrisoare adresată ministrului Justiţiei, Raluca Prună.

Citește și: