Loredana Ficiu
202 vizualizări 19 dec 2016

Preşedintele Sindicatului "Mine Energie" Oltenia, Gabriel Căldăruşe, se numără printre cei 14 salariaţi ai CEO, care au intrat, luni dimineaţa, în greva foamei. El este nemulţumit că nu a fost aprobată, până acum, rectificarea bugetului companiei, în valoare de aproximativ 16 milioane de lei.

”Suntem 14 persoane. Nemulţumirea principală este lipsa aprobării rectificării fondului de salarii pentru CEO. Nu vom accepta sub nicio formă ca salariaţii, fiind vorba de 14.200 de persoane, să nu beneficieze de drepturile în urma prestării activităţii. Nu este posibil, ţinând cont de condiţiile în care muncesc aceşti oameni, de faptul că asigură siguranţa sistemului energetic naţional, ca cineva să se joace cu soarta acestora. Am avut promisiuni chiar de la ministrul Energiei că va fi rezolvată această problemă. Am ajuns în data de 19 şi încă nu a fost rezolvată problema rectificării fondului de salarii care afectează veniturile salariaţilor, inclusiv pe anul 2016, cât şi pe 2017. Vom intra cu un deficit consistent în ceea ce priveşte fondul de salarii pe anul 2017, în condiţiile în care oamenii au aşteptări în ceea ce priveşte creşterea veniturilor anul viitor. Deocamdată salariile s-au luat, dar există un deficit la ora actuală de 120 de miliarde, pe fondul de salarii. Necesarul pentru rectificare este de 160 de miliarde”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Gabriel Căldăruşe, preşedintele SMEO.

O altă nemulţumire a celor care protestează vizează intenţia companiei de a concedia 2.000 de persoane în 2017. ”Acesta este planul, în condiţiile în care, la ora actuală, avem deficit de personal. Cred că oamenii aceştia nu au dorit decât distrugerea complexului şi satisfacerea altor interese. Este una din problemele majore şi sub nicio formă nu vom fi de acord cu acel program de restructurare aprobat de AGA Complexului Energetic Oltenia”, a mai precizat Gabriel Căldăruşe.

Citește și: