În luna martie, 16-19 martie 2011 eu mă deplasez în Indonezia împreună cu Kovesi şi împreună cu Marius Iacob (fostul adjunct DNA, n.r.) şi cu reprezentanţii IGPR şi un lucrător SRI care îşi prezentase calitatea de translator, deşi nu era translator. Am fost la Jakarta, la o conferinţă privind cooperarea în materie penală care se referea la cooperarea Asia Pacific şi Orientul Mijlociu, o conferinţă regională la care Kovesi nu avea ce să caute pentru că ea voia să contacteze procurorul general al Indoneziei şi preşedintele Indoneziei.

Neavând tratat de extrădare cu ei trebuia să dea avizul pentru extrădarea lui Nicolae Popa. În acest dosar am fost martorul cheie pentru că se referea numai la activitatea anterioară deplasării cu avionul privat. Deci eu cunosc toate activităţile care au fost desfăşurate special de către Kovesi pentru ca să urgenteze extrădarea, primind acea scrisoare faimoasă de la Băsescu pe care eu am văzut-o cu această ocazie”, a explicat fostul procuror Angela Nicolae, pentru Monitorul Justiţiei.

Potrivit fostului procuror scrisoarea care a ajuns la preşedintele Indoneziei era una oficială, în limba engleză, prin care Traian Băsescu îşi exprima disponibilitatea de a coopera şi în final îi adresa rugămintea să urgenteze extrădarea lui Nicolae Popa.

Citeşte continuarea pe Monitorul Justiţiei...

Citește și: