Teona Tomoiaga
50 vizualizări 3 dec 2019

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, controalele vizează verificarea riguroasă a fiecărei etape a procesului de export, începând cu fermele de colectare a animelelor destinate exportului, transportul până la punctul de îmbarcare, certificarea sanitară veterinară, verificarea condiţiilor de bunăstare de la nivelul navei şi îmbarcarea animalelor.

"Totodată, s-a dispus ca echipe de inspectori de la nivelul Autorităţii să verifice eficienţa controalelor oficiale desfăşurate de inspectorii din cadrul DSVSA Constanţa, să auditeaze procesul de certificare sanitară veterinară a animalelor destinate exportului şi să evalueaze procedurile aplicate, în vederea eficientizării acestora.Celula de criză, constitută la nivelul Autorităţii primeşte şi monitorizează toate notificările de intenţie pentru îmbarcare a animalelor, cu destinaţie ţări terţe, pentru a planifica verificarea transporturilor de către echipele suplimentate de medici veterinari. Această structură monitorizează zilnic starea de sănătate a animalelor salvate, primind date de la medicii veterinari care le supraveghează. Oilor, cazate într-un adăpost care le asigură condiţii de bunăstare, le sunt administrate în continuare terapie de susţinere şi tratamente, acolo unde este cazul", se notează în comunicat.

În ceea ce priveşte nava reţinută de inspectorii sanitari veterinari în 29 noiembrie, aceasta a primit aprobarea pentru export şi a părăsit portul Midia, transmite sursa citată.

"Ca urmare a dotării navei cu numărul corespunzător de jgheaburi de adăpare, a completării cu necesarul de furaje şi a clarificării situaţiei unor animale din punct de vedere al trasabilităţii, navei i s-a permis călătoria către portul de destinaţie, în data de 1 decembrie. Permisiunea a fost acordată după o inspecţie riguroasă a echipelor de medici veterinari cu această responsabilitate, conform noului plan de măsuri stabilit", transmite ANSVSA.

Foto: Robert Chioveanu / Facebook

 

Citește și: