Florin Zafiu
834 vizualizări 6 aug 2019

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, maiorul Daniel Vasile, a declarat pentru Mediafax că apelul cazul copilului care a sunat la 112 anunţând că este într-un canal din zona Apărărtorii Patriei din Bucureşti a fost unul fals, minorul fiind găsit la domiciliu.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că marţi, în jurul orelor 14:30, au fost sesizaţi prin apel 112 de catre un minor cu privire la faptul că, în urma unui conflict cu un alt minor, acesta l-a împins într-un canal de pe o stradă din sectorul 4.

„La faţa locului au fost mobilizati peste 70 de politisti din cadrul Sectoarelor 3 , 4 si 5, fiind desfăşurate activităţi ample de cautare . În urma verificărilor efectuate s-a reusit identificarea minorului la adresa de domiciliu, stabilindu-se faptul ca apelul este fals, nefiind primul de acest gen efectuat de catre minor", potrivit sursei citate.

Părinţii minorului în cauză au fost sancţionaţi cu amendă în cuantum de 500 de lei .

„Folosim acest prilej pentru a adresa rugamintea cetăţenilor să apeleze Serviciul 112 doar în cazul unei urgenţe. Apelurile false de genul celui de mai sus, intalnite frecvent in ultimele zile conduc la irosirea resurselor umane si logistice, in plus, impiedicand utilizarea acestora pentru interventia pentru eliminarea unor urgente reale", mai transmite Poliţia Capitalei.

Ştirea iniţială

Un copil a sunat, marţi, la ora 14:38, la 112 şi a anunţat că se află într-un canal, sub carosabil, în zona cartierului Apărătorii Patriei din Bucureşti, şi că ar fi fost băgat acolo de un alt copil, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov. Poliţia şi pompierii îl caută şi la această oră. 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au anunţat, marţi, că la ora 14:38 a fost primit un apel 112 de la un copil care a susţinut că se află într-un canal stradal, sub carosabil, băgat acolo de un alt copil, care ulterior a pus şi capacul.

Au fost alertate cele mai apropiate resurse de intervenţie, de la Detaşamentul Apărătorii Patriei, ulterior numărul acestora fiind suplimentat cu alte echipe de pompieri din apropiere, inclusiv Detaşamentul Special de Salvatori.

La fata locului, au fost constituite echipe mixte de căutare, formate din pompieri, poliţişti, jandarmi, poliţisti locali din Sectorul 4 Bucureşti şi Apa Nova.

A fost verificata strada Măceşului, unde susţinea copilul că se află, iar ulterior aria de căutare a fost extinsă semnificativ, pe fiecare stradă în parte, până la bulevardele Metalurgiei şi Berceni, prin ridicarea capacelor de canal.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, din momentul apelului la 112, între copil şi echipele din dispecerat, respectiv operator 112 şi dispecer ISU, a fost purtată o conversaţie neîntreruptă timp de 35 de minute, pe durata căreia au fost solicitate şi alte date care să permită identificarea acestuia.

La ora transmiterii ştirii, angajaţii ISU Bucureşti-Ilfov continuă căutările.

Citește și: