Ioana Sfârlea
436 vizualizări 2 feb 2019

Deputatul Ioan Dîrzu susţine, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă, că ”AMR a devenit pepinieră de PDL-işti care adoptă discursul baronilor locali din Ardeal - Hava, Falcă şi Bolojan - care nu au fost în stare să-şi folosească excedentul ani la rând pentru investiţii. Guvernul nu <le-a furat banii>, ci i-a redistribuit în proiecte naţionale de infrastructură, în agricultură sau în PNDL 2. Banii s-au întors tot în comunităţile locale, nu au rămas în Palatul Victoria”.

În opinia liderului social-democrat, AMR a fost „confiscat” de „primarii PDL-işti care au mesaje atât de false încât nici măcar PNL nu şi le poate asuma”.

Dîrzu consideră că AMR se comportă ca un partid politic, cu agendă proprie, care urmăreşte dezvoltarea unei autonomii politice locale, nu a celei administrative şi financiare.

 

”Din cauza AMR au apărut alianţe ale Vestului şi Estului, au apărut gale în care baronii locali se premiază între ei, au apărut practici ilegale de aplicare a legislaţiei europene a achiziţiilor sau a serviciilor publice. AMR se comportă ca un guvern paralel şi toată lumea s-a ferit să spună asta, deşi toată lumea din administraţia centrală ştie că AMR e stat în stat. Primarii PDL-işti fac scandal din cauză că nu mai pot merge la Ministerul Finanţelor şi să bată cu pumnul în masă, să spună cum şi câţi bani se dau, aşa cum făceau pe vremea lui Băsescu-Boc. Chiar Mircea Hava se lăuda în şedinţele de Consiliu Local din 2009-2011 că <rezolvă el la minister> sau anunţa decizii luate de miniştri din Guvernul Boc înainte ca acestea să fie făcute publice chiar de Guvern. Hava, Falcă şi Bolojan tânjesc după vremurile în care conduceau atât Transilvania cât şi Guvernul României, când decideau cine trăieşte şi cine moare bugetar într-un an. Aceşti oameni nu au măsură, sunt bolnavi de putere şi trebuie sancţionaţi dur de Guvern şi cetăţeni”, mai arată Dîrzu în comunicat.

Potrivit deputatului, în 2019, comunităţile locale vor avea cel mai mare buget din istoria României: circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat- 164,5 mld. lei. Mai mult, aleşii locali vor păstra toate sumele încasate din impozitul de venit, susţine social-democratul.

 

 

„Aşadar, în 2019, cresc cu 60% alocaţiile pe locuitor atât la nivel judeţean, cât la nivel local. Primăriile vor opri direct 60% din încasări, aşa cum au cerut, iar restul de 40% vor merge la judeţ, din care 20% se vor întoarce la aceleaşi primării pentru echilibrare. De acum, aleşii locali vor avea descentralizarea mult aşteptată, dar odată cu puterea vin şi responsabilităţile pentru comunitate. Dacă au înţeles că descentralizarea înseamnă doar bani şi responsabilitate zero, atunci vor avea o mare surpriză. Experienţa ultimilor ani ne-a arătat că însăşi municipiile au fost total paralele atunci când a venit vorba de a utiliza excedentul în investiţii. Zeci de milioane de euro blocate de primari care credeau că e bine <să fii pe plus>, crezând că administraţia publică e firmă de casă”, a adăugat preşedintele PSD Alba.

 

Asociaţia Municipiilor din România a respins categoric propunerile Ministerului Finanţelor privind preluarea integrală a unor categorii de cheltuieli descentralizate şi a cerut asumarea de către Guvern a „susţinerii integrale de la bugetul de stat a sistemului de protecţie a copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi". Potrivit AMR, primele simulări arată că la nivelul majorităţii primăriilor s-ar înregistra pierderi semnificative ca urmare a creşterii cotei din IV alocate, în paralel cu preluarea integrală a cheltuielilor generate de susţinerea sistemului de protecţie a copilului şi a sistemului de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi.

Mai mulţi primari au reacţionat la proiectul de buget, declarându-se revoltaţi.

Citește și: