Alexandru Costea
255 vizualizări 7 aug 2019

"Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că, din cauza vârfului de sezon estival, pe durata lunii august 2019, circulaţia rutieră se intensifică, cu predilecţie pe autostrăzile A1 Zagreb - Split - Dubrovnik şi A6 Zagreb - Rijeka, care leagă partea continentală de litoralul Mării Adriatice, precum şi pe A3 Bregana - Lipovac, care este ruta de tranzit între Slovenia şi Serbia. Pe cale de consecinţă, pot avea loc blocaje, în special în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pe zeci de kilometri", arată un comunicat al MAE, remis, miercuri, MEDIAFAX.

Ministerul transmite că este posibilă prelungirea semnificativă a timpilor de aşteptare la frontiere, în special la punctele de trecere a frontierei Croaţia - Slovenia (Bregana) şi Croaţia - Serbia (Bajakovo), situate pe autostrada Ljubljana - Zagreb - Belgrad.

Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional - https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat - http://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă - http://www.ccaa.hr.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660; +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (http:/www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Atenţionare de călătorie pentru Barcelona: Grevă generală, vineri, pe Aeroportul El-Prat

MAE atenţionează pe cei care tranzitează sau doresc să călătorească în Spania, că, în conformitate cu informaţiile publicate în mass-media locală, vineri se va declanşa o grevă generală pe aeroportul El-Prat din Barcelona. MAE recomandă contactarea operatorilor privind modificările orelor de zbor.

"Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, că, în conformitate cu informaţiile publicate în mass-media locală, în data de 9 august 2019, se va declanşa o grevă generală pe aeroportul El-Prat din Barcelona. Protestul este derulat de personalul care efectuează controlul de securitate, alături de personalul de la sol al companiei «Iberia». Având în vedere posibile întârzieri la controlul de securitate şi în privinţa curselor interne şi externe, în special cele asigurate de «Iberia», se recomandă cetăţenilor români contactarea operatorilor şi informarea din timp asupra modificărilor orarelor de zbor", arată un comunicat al MAE remis, miercuri, MEDIAFAX.

Ministerul transmite că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona: +34934181535; +34934334223; +34934340220, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al oficiului consular al României la Barcelona: +34661547853.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://madrid.mae.ro, http://barcelona.mae.ro, http://bilbao.mae.ro; http://sevilla.mae.ro; http://ciudadreal.mae.ro, http://castellon.mae.ro; http://zaragoza.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Citește și: