Departamentul Social - Mediafax
591 vizualizări 16 oct 2018

„Dorim să atragem atenţia asupra unui aspect important: denunţul lui Alexander Adamescu împotriva clientei pe care o reprezentăm legal, s-a transformat în auto-denunţ. La pagina 11 din raportul ANAF se menţionează suma de 905.372 lei ce a fost achitată către „SC Michon de Reya” prin trei transferuri bancare efectuate în 14 noiembrie, 22 noiembrie şi 8 decembrie 2017, adică după înlocuirea Doamnei Carmen Adamescu cu Alexander Adamescu la conducerea USC (Unirea Shopping Center, n.r.)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către avocaţii lui Carmen Adamescu,

În ceea ce priveşte plăţile menţionate, în valoare totală de aproape 200.000 euro, inspectoarele ANAF precizează că „nu s-au identificat niciun alt fel de operaţiuni sau documente emise între cele două societăţi” şi că „societatea nu a prezentat niciun fel de documente justificative şi contabile care au stat la baza acestor înregistrări contabile”, potrivit aceleiaşi surse.

„Nu este vorba despre vreun serviciu prestat către Unirea Shopping Center, ci despre plata facturii casei de avocatură britanice Mischon de Reya, pe care Alexander Adamescu a angajat-o să-l reprezinte în procesul cu Statul român referitor la procedura de extrădare din Marea Britanie! (...) Conform celor constatate în cadrul inspecţiei ANAF, Alexander Adamescu se foloseşte de poziţia sa de Director General al Unirea Shopping Center pentru a-şi achita facturile avocaţilor care îl reprezintă în procese în care este implicat în nume personal. Suntem convinşi că posibila delapidare a 200.000 EUR de către actualul Director General al USC va atrage atenţia procurorului de caz, determinându-l să-şi extindă cercetările şi în această direcţie, precum şi faţă de persoanele ce i-au fost complici la această potenţială infracţiune”, mai spun avocaţii lui Carmen Adamescu.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au încuviinţat săptămâna trecută cererea procurorilor şi au dispus arest la domiciliu pentru 30 de zile pe numele lui Carmen Adamescu, în dosarul în care aceasta este acuzată de delapidare.

Decizia vine după ce Carmen Adamescu a fost reţinută de către ofiţerul de caz din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, după a audiat-o pe aceasta mai multe ore. Asta după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţau punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Carmen Adamescu, ea fiind acuzată de delapidare.

Avocaţii lui C. Adamescu susţin că Alexander ar fi delapidat Unirea Shopping Center cu 200.000 euro

„În fapt, în perioada octombrie 2004 – iulie 2017, în mod repetat, cu intenţie şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al persoanei vătămate „U. S. C” S.A., inculpata Adamescu Carmen a însuşit:

a) în favoarea a 4 societăţi comerciale controlate de aceasta, suma totală de 44.895.390,97 lei, prin încheierea cu aceste societăţi a unor contracte fictive, de natură a crea aparenţa ieşirii licite a acestei sume din patrimoniul persoanei vătămate (contracte de management/consultanţă în afaceri, contracte de prestări servicii, contracte de intermediere comercială);

b) în interes personal, suma de 3.049.547,67 lei, fie prin ridicare directă în numerar din casieria persoanei vătămate, fie prin efectuarea unor plăţi din conturile bancare ale persoanei vătămate”, arată procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Familia Adamescu nu este la prima problemă cu legea. Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în ianuarie 2017, în timp ce executa o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru că mituise judecătorii în nişte dosare de insolvenţă. "Nu mai este printre noi. De ziua Unirii s-a dus. A fost o tortură. Asta a fost. O tortură. Cu semnătura judecătorilor şi a procurorilor. O tortură. S-a stins din viaţă la faimosul spital. Toţi judecătorii care au semnat sentinţa lui. Toţi care nu s-au uitat cel puţin pe documentele de la medici. Condiţiile din închisoare, toată lumea, tot sistemul, au ţinut un om şi l-au torturat. Pur şi simplu a fost torturat în închisoare, în spital şi uite că nu a mai putut să lupte. S-a dus să îşi facă operaţie la genunchi, a cerut să fie eliberat, îşi făcuse o treime din pedeapsă, toată lumea a spus că starea lui este foarte gravă, trebuie să plece acasă, nu mai poate să stea acolo, am cerut arest la domiciliu, orice numai să trăiască", a declarat Adriana Constantinescu, nora fostului om de afaceri, la România Tv.

Citește și: