5269 vizualizări 25 iun 2014

Trei din cei cinci membri al familiei lui Bercea Mondial, trimişi în judecată pentru presupusa şantajare a lui Mircea Băsescu, însoţiţi de avocatul Pavel Abraham, s-au prezentat, miercuri, la Tribunalul Constanţa, unde le-a fost prezentat rechizitoriul procurorilor, întâlnirea având loc în Camera de Consiliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pavel Abraham a precizat că au fost discutate doar măsurile preventive şi că a solicitat în instanţă pentru Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, măsura arestului la domiciliu şi, eventual, ”control judiciar cu limită la nivel naţional pentru a-şi putea vizita rudele încercerate”, iar pentru Izaura Anghel, care este gravidă în luna a opta, a cerut ridicarea controlului judiciar tot pentru a-şi putea vizita rudele încarcerate, dar şi pentru a se putea prezenta la controlul medical, pentru că în Drăgăneşti (Olt) nu există spital. În cazul lui Ghinică Anghel, fiul cel mic al lui Bercea Mondial, avocatul a cerut să nu fie luată nicio măsură, aducând ca argumente faptul că acesta este minor, iar ”contribuţia lui este minimă în presupusa faptă de şantaj”.

”S-au discutat măsurile, urmează să se pronunţe judecătorul. S-a înmânat rechizitoriul, pentru a lua cunoştinţă conţinutul lui. S-a fixat un termen de 20 de zile în care să ne exprimăm punctul de vedere”, a spus Abraham.

El a menţionat că a solicitat, în numele clienţilor săi, să le fie restituţi banii pe care aceştia i-ar fi dat lui Mircea Băsescu.

”În viziunea noastră nu există fapta de şantaj, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii, latură obiectivă. Sub aspect subiectiv, au pretins să le fie restituţi banii pe care i-au dat înainte în scopul deja cunoscut. Am solicitat judecătorului la camera preliminară să aibă în vedere şi proba de notorietate existentă, că Tribunalul Bucureşti a reţinut că s-a primit suma de 250.000 de euro de către Mircea Băsescu, deci solicitarea lor nu este una injustă, ci una justă”, a declarat Pavel Abraham.

Avocatul familiei lui Bercea Mondial a mai spus că din înregistrările prezentate în instanţă ”nu rezultă niciun fel de ameninţare” la adresa fratelui preşedintelui Traian Băsescu şi a menţionat că membrii familiei Anghel ”îl roagă să le restituie banii, nepunându-se problema ameninţării în niciun fel”.

De asemenea, Pavel Abraham a mai precizat că va cere ca Traian Băsescu să fie citat ca martor în acest dosar, după ce acesta a declarat că ar fi ştiut că fratele său este şantajat.

”Domnia sa a avut o prestaţie publică îndoielnică. (...) Într-un proces penal trebuie să spună anchetatorilor ce ştia în mod concret, nu faptul că ştia de anul trecut. Ce ştia? Ce i s-a spus? Ce îndrumări concrete i-au dat? Sunt chestiuni deosebite, am spune, pentru individualizarea unei eventuale răspunderi sau pentru absolvirea de o răspundere. Cred că este o chestiune la care ar trebui să insiste şi domnul Băsescu”, a menţionat Abraham.

El a precizat şi că va cere şi conexarea celor două dosare - cel în care Mircea Băsescu îi acuză pe membrii familiei Anghel de şantaj, instrumentat de procurorii anticorupţie din Constanţa şi cel în care fratele preşedintlui este acuzat de trafic de influenţă, dosar instrumentat de DNA central.

”Noi vom solicita această probă (chemarea lui Traian Băsescu ca martor - n.r.) şi în dosarul de la Bucureşti deoarece noi credem că este o chestiune de indivizibilitate, e o infracţiune complexă, iar această cauză nu poate fi judecată separat de cea de la Bucureşti. (...) Se impune conexarea dosarelor. Prin aceiaşi faptă s-au dat banii, s-a făcut traficul de influenţă. (...) Ori dacă s-au dat banii, această infracţiune este legată indisolubil, este conexă, cu infracţiunea de şantaj. Deci ele trebuie cercetate împreună”, a adăugat Pavel Abraham.

Cătălin Legănel, corespondenti@mediafax.ro

Citește și: