50 vizualizări joi, 11:18

Potrivit unui comunicat transmis joi de Avocatul Poporului, ancheta s-a făcut după ce în presă a apărut acuzaţia unui reprezentant al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, filiala Iaşi, conform căreia pauzele dintre cursuri ar fi decalate în aşa fel încât copiii romi, din familii sărace, să nu-i întâlnească pe cei români din familii înstărite, după ce cei din urmă au fost mutaţi la Şcoala „Ion Neculce”, deoarece şcoala lor devenise supraaglomerată.

Avocatul Poporului susţine că nu a fost înregistrată nicio plângere sau vreo reclamaţie din partea vreunui părinte.

De asemenea, decalajul la pauze de 10 minute între clasele pregătitoare de la parter şi celelalte clase s-a decis pentru a-i ajuta pe copii să folosească mai repede băile, întrucât în şcoală este amenajat doar un grup sanitar din 4 cabine pentru fete si 4 cabine pentru băieţi într-o latură a clădirii şi în altă latură un alt grup sanitar alcătuit din 2 cabine pentru fete, insuficiente.

Ulterior s-a renunţat la această măsură.

Avocatul Poporului a cerut Primăriei Iaşi să spună dacă va fi luată în considerare nevoia amenajării unor grupuri sanitare suplimentare la Şcoala Gimnazială „Ion Neculce” Iaşi, iar autorităţile au răspuns că acest aspect e o prioritate.

Situaţia şcolară de la două unităţi de învăţământ din Iaşi a fost sesizată în repetate rânduri de către Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa” atât conducerii Inspectoratului Şcolar, cât şi Prefecturii. Potrivit preşedintelui filialei ieşene a asociaţiei, la Şcoala „Ion Neculce” din Iaşi sunt trimişi preponderent elevi romi şi cu cerinţe speciale, deşi nu ar fi arondaţi şcolii. În acelaşi corp de clădire învăţă, din cauza lipsei de spaţiu, şi elevii unei alte şcoli, aflată la doar 400 de metri distanţă.

„Elevii sunt înmatriculaţi la Şcoala Titu Maiorescu, dar neavând spaţiu suficient, câteva clase au fost mutate la Şcoala Ion Neculce. Au personalitate juridică diferită. Într-o şcoală funcţionează două. Şcoala Ion Neculce are număr redus de elevi, sunt clase cu 13-20 elevi, câte o clasă pe serie, iar Şcoala Titu Maiorescu are 5-7 clase pe serie si nu are spaţiu, în schimb i se alocă foarte multe clase, deşi cele două instituţii sunt în acelaşi areal. Şcoala Titu Maiorescu este o şcoală elitistă din punct de vedere al părinţilor şi are chiar şi 37 de elevi în clasă. Elevii celor două şcoli au şi pauze în intervale diferite”, declara Elena Motaş, preşedintele filialei ieşene a asociaţiei.

 

Citește și: