Liviu Dadacus - Mediafax
313 vizualizări 30 mar 2017

„Îngrijorat de situaţia copiilor din România, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, va efectua o serie de anchete, analize, demersuri la autorităţi/ instituţii şi va întocmi un Raport special cu privire la situaţia copiilor din România care va fi înaintat, conform Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului”, se precizează într-un comunicat remis joi MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, sesizarea din oficiu şi anchetele vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

Demersurile Avocatului Poporului sunt justificate de campaniile de presă, rapoartele sau studiile organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi ale unor instituţii internaţionale, realizate în ultimul timp, privind problemele identificate referitoare la dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, emoţional, intelectual, se arată în comunicat.

În cadrul Raportului pe care îl va întocmi, Avocatul Poporului intenţionează să detalieze aspecte legate de interesul superior al copilului; serviciile destinate copiilor; protecţie; nutriţie; sănătate; educaţie; bunăstare; efectele migraţiei părinţilor; abandonul copiilor (inclusiv copiii străzii); fenomenul violenţei (în familie, în şcoală, în societate şi în instituţii); consumul de droguri, substanţe halucinogene şi alcool; delincvenţa juvenilă; excluziune socială; traficul pentru exploatare sexuală şi constrângerea spre munca în industria sexului; exploatarea prin muncă; discriminare; abuz (fizic, psihologic, sexual şi neglijenţa gravă a părinţilor) şi copiii refugiaţi ori solicitanţi de azil, copiii cu dizabilităţi, copiii privaţi de libertate şi alte asemenea teme.

Pe lângă realizarea unei radiografii, prin culegerea de date descriptive ale situaţiei existente, Raportul special privind situaţia copiilor din România va urmări formularea de propuneri de modificare şi completare a legislaţiei, precum si luarea unor măsuri în scopul îmbunătăţirii situaţiei copiilor.

Potrivit sursei citate, documentul va reprezenta, de asemenea, o informaţie complementară menită să sprijine statul român în elaborarea unor politici sociale pertinente în domeniul protecţiei copilului, cu scopul de a elimina cauzele care generează fenomene sau situaţii alarmante, unele prezentate în mass-media ori în rapoartele/studiile organizaţiilor non-guvernamentale şi ale instituţiilor internaţionale.

 

Citește și: