Mihaela Gidei
222 vizualizări 22 iun 2019

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a demarat o anchetă urgentă în cazul fetiţei luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României, privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor. Ancheta va fi efectuată de către specialişti din cadrul Domeniului pentru prevenirea torturii şi Avocatului Copilului”, informează Avocatul Poporului, printr-un comunicat.

Fetiţa a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America. Momentul în care mascaţii au intrat în casă şi au luat fetiţa a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii şi strigă „mami, nu vreau să plec!". Şi vecinii au fost revoltaţi de această situaţie.

Imediat după ce fetiţa a fost luată din casă a apărut un val de nemulţumiri, oamenii fiind supăraţi de faptul că fetiţa a fost luată împotriva voinţei ei.

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că persoana de la care a fost preluată fetiţa din Mehedinţi nu mai avea calitatea de asistent maternal, fiindu-i retras atestatul, astfel că fata era reţinută ilegal.

 

 

Citește și: