Andreea OFIŢERU
3702 vizualizări 17 sep 2012

Senatorii au adoptat modificarea propusă de Ministerul Educaţiei prin care se introduce bacalaureatul profesional. Noul tip BAC constă în trei probe de competenţe, identice cu cele de până acum, un proiect şi o probă practică, precum şi un examen scris la educaţia antreprenorială. Proiectul şi proba practică se vor da în funcţie de profilul urmat de elev.

La ieşirea de la votul de la Senat, Ecaterina Andronescu a declarat că bacalaureatul profesional va fi de anul viitor la fel de riguros ca şi până acum.

73 de senatori au votat pentru bacalaureatul profesional, 15 au fost împotrivă, iar unul s-a abţinut.

Contactată de Gândul, Ecaterina Andronescu a declarat că metodologia pentru examenul de bacalaureat profesional este gata şi că va fi publicată imediat ce legea apare în Monitorul Oficial.

DESCARCĂ DE LA FINALUL ARTICOLULUI LEGEA ADOPTATĂ AZI ÎN SENAT

Legea prin care se modifică bacalaureatul urmează să fie promulgată de preşedinte şi să fie publicată în Monitorul Oficial.

Discuţiile despre bacalaureatul profesional au început încă din luna iunie, când propunerea unui bac diferenţiat a venit din partea sindicatelor din învăţământ. Ministrul Educaţieila acea vreme, Liviu Pop, a fost de acord cu o astfel de propunere, spunând că „forma actuală nu mai este adaptată la situaţia din învăţământ”.

Actualul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a preluat această idee şi a promovat-o, mai ales după afişarea rezultatelor de la examenul de bac din prima sesiune, când rata de promovare a fost de 44%.

Ecaterina Andronescu a declarat la GÂNDUL LIVE că examenul de bacalaureat de tip profesional îi va ajuta pe elevi să se angajeze pe piaţa muncii. Declaraţiile făcute la GÂNDUL LIVE de ministrul Educaţiei pe tema BAC-ului profesional pot fi urmărite AICI .

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a criticat bacalaureatul profesional. AFLĂ AICI  obiecţiile pe care le are Daniel Funeriu în privinţa bac-ului profesional

Rectorii universităţilor particulare susţin că măsura BAC-ului profesional îi va afecta, pentru că numărul de studenţi este în scădere de la an la an. Vezi AICI ce au spus rectorii despre examen.

 

Citește și: