Vasile Magradean
449 vizualizări 11 iun 2019

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Cluj, Simona Trestian, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că bărbatul este acuzat de ultraj sub forma tentativei de omor.

„Bărbatul care a agresat un jandarm a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Cluj pentru ultraj sub forma tentativei de omor”, a spus Trestian.

Directorul medical al Spitalului Militar Cluj-Napoca, Simona Costin, a declarat la rândul său că jandarmul lovit cu scaunul în cap se află în monitorizare, evoluţia sa fiind staţionar-favorabilă.

„Vom vedea dacă se mai impune efectuarea unui RMN. Deocamdată rămâne internat”, a spus Costin.

Potrivit poliţiştilor clujeni, suspectul a fost identificat luni, fiind vorba de un bărbat de 27 de ani, din Floreşti (judeţul Cluj).

Incidentele violente s-au produs la finalul meciului de baraj pentru Liga 1 dintre „U” Cluj şi Hermannstadt, scor 0-2.

În minutul 90+2 al meciului, un suporter al echipei „U” Cluj a pătruns pe teren dinspre Peluza 2 către Peluza 1 şi când a ajuns pe pista de alergare, în dreptul Peluzei 1, alţi aproximativ 15 fani ai gazdelor au ajuns în zona respectivă printr-o uşă aflată în gard.

S-a intervenit pentru a-i trimite înapoi în tribună, s-a dat cu gaze lacrimogene, moment în care unul dintre scaunele aruncate din tribună l-a lovit pe jandarm în cap, acesta căzând l-a pământ. A primit primele îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe. Meciul a fost reluat în minutul 90+5 şi încheiat în 90+7, însă incidentele au continuat la peluza respectivă.

 

Citește și: