171 vizualizări 23 feb 2010

Preşedintele Traian Băsescu se va afla la finele săptămânii viitoare într-o vizită la Tokyo, prilej cu care va participa la semnarea acordului de împrumut dintre Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională (JICA) şi Metrorex, pentru construcţia magistralei de metrou Piaţa Victoriei - Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni, au declarat pentru Gândul surse din Ministerul Transporturilor.

Pentru ca acordul să poată fi semnat în timpul vizitei preşedintelui, Guvernul a urgentat procedurile şi a hotărât, ieri, să lanseze procedurile de contractare a împrumutului, în valoare de 340 milioane de euro. Totodată, în cel mai scurt timp vor fi aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici ai proiectului, au precizat sursele.

Memorandumul aprobat de Executiv prevede încheierea unui acord în formă simplificată, prin schimb de note, între guvernele României şi Japoniei privind acordarea creditului de 41,87 miliarde de yeni (338,9 milioane de euro).

Lucrările pot începe la sfârşitul anului

Împrumutul acordat de japonezi are o perioadă de rambursare de 25 de ani, cu 7 ani termen de graţie şi o dobândă de 1,7% pe an. Primele lucrări vor începe chiar la finele anului în curs, cel mai târziu la începutul lui 2011, după cum declara recent directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte. Imediat după semnarea acordului de împrumut, se poate trece la selectarea firmei de consultanţă care va revizui proiectul. Udrişte înclină spre soluţia ca magistrala să plece de la staţia 1 Mai, şi nu de la Piaţa Victoriei pentru că astfel costurile, estimate acum la 1,2 miliarde de euro, ar mai putea scădea.

De asemenea, s-ar putea ca, într-o primă fază, staţiile să fie mai rare, urmând ca celelalte să fie construite ulterior.

Vom merge cu metroul la Otopeni abia în 2019

Potrivit proiectului actual, magistrala va avea 15,79 kilometri,19 staţii şi un depou. Noua linie urmează să fie străbătută de 21 de trenuri cu câte şase vagoane şi va avea o capacitate de transport de 50.000 de călători pe oră pe un singur sens. Termenul de finalizare este de şapte ani, adică putem spera să mergem cu metroul la Otopeni abia în 2019.

În momentul de faţă, legătura dintre Bucureşti şi Aeroportul Otopeni este asigurată de două linii de autobuz şi de un tren care circulă din oră în oră. Proiectul prevede ca la aeroport să se construiască o staţie subterană comună, pentru metrou şi tren. Acesta din urmă nu ajunge deocamdată chiar la aeroport, ci la un peron amenajat în urmă cu un an la 3 km depărtare, de unde călătorii sunt preluaţi cu microbuzele.

În prezent, reţeaua de transport a metroului bucureştean se întinde pe 66,95 km de cale dublă, există patru magistrale cu 49 de staţii, iar distanţa medie între două staţii este de 1,5 km.

Citește și: