394 vizualizări 12 iul 2010

Două grupuri de romi s-au luat la bătaie, în noaptea de duminică spre luni, pe holurile Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, pentru calmarea acestora fiind nevoie de intervenţia mascaţilor, care i-au evacuat din spital pe scandalagii folosind electroşocuri.

Potrivit Mediafax, incidentul din spital a fost, de fapt, continuarea unui scandal izbucnit duminică seara din cauza unor neînţelegeri legate de ... priponirea unui cal. cei care au luat parte la primul scandal au avut nevoie de analize şi supraveghere medicală pentru câteva ore, timp în care la spital au sosit şi rudele acestora.

Scandalul cu agenţii de pază s-a produs în momentul în care aceştia le-au cerut persoanelor respective să aştepte la intrarea în Unitatea de Primire Urgenţe, ci nu în incinta acesteia.

În sprijinul agenţilor de pază au intervenit şi jandarmi şi poliţişti, la sediul Poliţiei Municipale Târgu Jiu fiind duse câteva persoane.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Gorj, inspectorul principal Daniel Tică, a declarat, luni, corespondentului Mediafax că trei femei implicate în altercaţia de la spital au fost sancţionate cu amenzi de câte 200 de lei. De asemenea, nouă bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru scandalul provocat iniţial şi în urma căruia mai multe persoane au ajuns la spital.

În plus, poliţiştii au deschis un dosar penal şi cu privire la incidentele de la spital, Daniel Tică menţionând că, deocamdată, sunt făcute verificări pentru a se stabili gradul de vinovăţie a fiecărei persoane implicate. Acuzaţiile formulate în dosar sunt de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Citește și: