Departamentul Sport - Mediafax
2555 vizualizări 9 mar 2019

Programat sâmbătă, la ora 17:30, la Focşani, meciul a fost amânat iniţial pentru 15 minute, după ce suporterii Stelei au intrat în conflict cu Jandarmeria. Ulterior, fanii roş-albaştrilor au ieşit din sectorul lor şi au mers la suporterii lui Dinamo, declanşându-se o bătaie generală, scrie ProSport.

Jandarmii au intervenit în forţă şi au împărţit gaze lacrimogene. Sala a fost evacuată, femeile şi copiii fiind scoşi pe parchet.

Partida dintre Steaua şi Dinamo se va juca la ora 19:30 sau 20:00.

Foto: Captură

Membrii celor două galerii au ajuns la Poliţie

Pe timpul prezentării echipelor, suporterii echipei Dinamo au folosit materiale pirotehnice şi au forţat cordonul de securitate asigurat de organizatorul competiţiei în interiorul arenei, pătrunzând pe suprafaţa de joc, precizează Jandarmeria.

Jandarmii au intervenit pentru a opri confruntarea între cele două galerii, iar la solicitarea organizatorului, acestea au fost evacuate.

Cei 150 de suporteri ai echipei Dinamo şi cei 300 ai echipei Steaua au fost conduşi la sediul Poliţiei şi al Jandarmeriei, pentru identificare şi sancţionare.

"În acest moment, membrii galeriilor sunt la sediul Poliţiei şi al Jandarmeriei pentru identificare şi sancţionare, galeria echipei Dinamo a sosit cu patru autocare şi vor fi escortate spre Bucureşti, astfel încât să nu se întâlnească, iar cealaltă de la Steaua a sosit cu trenul şi va fi escortată la gară. Sunt măsuri în desfăşurare, probabil nu vor fi lăsaţi să plece toţi odată, vor fi fracţionate grupurile, vor fi preluaţi şi pe parcursul drumului", a declarat Sorin Despina, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române.

 

Citește și: