129 vizualizări 14 ian 2020

Adolescenta de 16 ani din localitatea Hlipiceni, judeţul Botoşani, nu a spus nimănui că era însărcinată. La sfârşitul săptămânii trecute, când i-a venit sorocul, fata a încercat să nască pe ascuns.

Potrivit reprezentanţilor Ambulanţei Botoşani, situaţia a fost sesizată de mama tinerei, care a chemat salvarea speriată.

Până să ajungă echipajul medical, femeia a fost ajutată, telefonic, de medicul din dispecerat, să îşi ajute fiica la naştere.

Bebeluşul a murit însă până la sosirea Ambulanţei.

„Apelul a venit la ora 7. Cea care a sunat a fost mama fetei de 16 ani, care a spus că ea n-a ştiut că fata e însărcinată, dar că are dureri ca de naştere. În prima clipă s-a trimis o ambulanţă. După aceea, la un interval de timp, a revenit şi a spus că naşterea s-a declanşat, copilul este blocat, iar medicul de la dispecerat a asistat naşterea prin telefon. I-a explicat paşii şi ce trebuie să facă pentru a scoate copilul pentru că era un caz foarte complicat. Copilul a fost scos de către mama fetei. La al doilea apel telefonic, a fost trimisă imediat şi o ambulanţă cu medic. Din nefericire, când a ajuns, doar a constatat decesul copilului. Era deja decedat, avea şi dublă circular de cordon şi nu s-a mai putut face nimic. Din păcate, cazul nefiind monitorizat, a depăşit total acest copil de 16 ani”, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Nicuşor Curteanu, purtător de cuvânt SAJ Botoşani.

Acum, fata este cercetată penal de poliţişti.

Purtătorul de cuvânt IPJ Botoşani, Maria Carp, a declarat, pentru Mediafax, că cercetările se fac pentru întreruperea cursului sarcinii.

 

Citește și: