Robert Veress
1598 vizualizări 24 feb 2011

"Stolojan: M-am văzut cu el în campania electorală, dar nici vorbă să-i fi botezat copilul!"

Theodor Stolojan, nume folosit de Mondial pentru a se lăuda că l-ar fi botezat pe fiul său, Patronaş, în 2004, admite că l-a cunoscut pe Mondial, dar atât: "Am fost doar în campania electorală pe acolo, în comuna din Olt de unde este acest Sandu Anghel. M-am văzut cu el, dar nici vorbă să îi fi botezat copilul. Poate că în acele zile s-a făcut botezul şi aşa s-a ajuns de am fost asociat evenimentului", declară Stolojan, pentru gândul.



Maria Huza: "Eram la Bucureşti"

În ceea ce o priveşte, Maria Huza este mai vehementă: "Nu am botezat acel copil (pe Judecător, n.r.). De altfel, în 2005, când se spune că a fost botezul, eram în Bucureşti. Am plecat din Olt în 2001". Un alt apropiat al lui Bercea din mediul judiciar a declarat însă pentru gândul, sub rezerva anonimatului, că a asistat la botezul lui Judecător şi că Maria Huza a fost naşa copilului.



Ce spun Mircea Băsescu şi ceilalţi naşi

Gheorghe Brenciu, fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Prahova, nu a confirmat, dar nici nu a negat că a fost naşul lui Televizor, alt fiu al lui Bercea Mondial, botezat în 2009.

Nicolae Grădinaru, fost prefect de Olt şi fost parlamentar FSN/PD/PDSR/PRM, nu a putut fi contactat pentru a confirma sau infirma dacă este naşul lui Ambasador Anghel.

Nepoţi ai lui Bercea Mondial ar fi fost botezaţi de Gabriel Diaconu, fost viceprimar de Slatina, Marian Chitea, director Hidroserv Slatina, Iulius Şpak, consilier local în Slatina. Singurul care a recunoscut public afilierea este, până în prezent, Mircea Băsescu.

Acesta i-a atacat pe cei care îl acuză pentru relaţia cu Bercea. "Anghel Sandu mi-a zis că are şapte dosare închise cu neînceperea urmăririi penale. Nu vă supăraţi, dar domnul Adrian Năstase nu are dosarele închise cu NUP. Cui ar fi trebuit să-i cer voie să botez? Lui Bolcaş? Lui Sorin Roşca Stănescu? Lui Nistorescu? Văd că domnul Nistorescu nu are nicio mustrare că a nenorocit doi oameni cu maşina. După ce a accidentat doi tineri cu maşina este în libertate, bine mersi. Nu-i crapă obrazul de ruşine? Din 2008 el împroaşcă cu noroi. Care-i diferenţa dintre ei?", a contraatacat fratele preşedintelui.

Joaca Mondială cu Justiţia

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Olt, comisar Claudia Radu, majoritatea dosarelor au la bază plângeri penale făcute între membri ai familiei Anghel. În prezent mai sunt în lucru şase dosare penale din cele 120, restul fiind soluţionate cu NUP sau cu amenzi.

Anghel Sandu are în prezent şi 30 de procese cu Primăria Slatina. Mondial a construit în Slatina opt palate, toate identice, dar niciunul cu autorizaţie de construcţie. Pentru patru dintre case, Anghel a câştigat deja procesele cu municipalitatea. Primăria Slatina încearcă acum să-i demoleze celelalte patru imobile construite fără autorizaţie.

Mihaela Otincelescu, şef birou din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat Slatina, a precizat că Sandu are un singur imobil pe numele său. Celelalte au fost vândute fictiv către diverse persoane, toate din Drăgăneşti Olt. Bercea Mondial deţine şi un Mercedes S-Klass cu numărul OT-12-SEF, deşi e un şofer care declară că nu ştie să scrie şi să citească.

Florin Bălteanu, director adjunct la Finanţe Publice Olt, a declarat că Anghel Sandu l-ar fi ameninţat cu cuţitul. Însoţit de agenţi de Poliţie, Bălteanu a descins, în 2005, într-un control la firmele lui Bercea.

A constatat 13 infracţiuni, printre care şi evaziune fiscală, şantaj, spălare de bani, care au generat 5 dosare penale cu un prejudiciu constatat de 72 miliarde lei vechi. Bercea a comandat contraexpertize în urma cărora prejudiciul constatat s-a redus la 11 miliarde de lei, iar ulterior dosarele "s-au pierdut pe drum".

Citește și: