Andrei Luca POPESCU
3507 vizualizări 2 oct 2015

Începând cu alegerile din 2016, românii vor fi întâmpinaţi la secţiile de votare de câte un personaj cu o tabletă, cu care le vor fi scanate buletinele, datele lor personale fiind introduse astfel într-un sistem informatic. Dispozitivele respective vor scana codul MRZ (machine readable zone) de pe actele respective, în care este inclus şi CNP-ul, alături de alte date de identitate prezente pe buletin sau paşaport. Astfel, frauda la vot va fi îngreunată (votul multiplu, folosirea de CNP-uri în lipsa persoanei, etc.), datele privind prezenţa la vot şi statistici privind profilul alegătorilor fiind mai uşor de adunat şi gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă.

Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal a fost legiferat încă din luna mai 2015. Autoritatea Electorală Permanentă a publicat în luna septembrie normele de aplicare ale legii care prevede introducerea acestui sistem, iar STS a anunţat miercuri care sunt firmele care s-au înscris la licitaţia pentru livrarea primelor 23.000 de tablete, procedură deschisă în luna august. Conform AEP, la alegerile din 2016 vor exista 18.533 de secţii de votare în România, fiind nevoie de cel puţin 30.000 de operatori pentru tabletele nou introduse prin acest Sistem.

Sistemul informatic, implementat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) şi care se va baza pe datele din Registrul electoral, Registrul secţiilor de votare şi listele electorale complementare, va monitoriza prezenţa la vot şi va semnala dacă persoana care votează a împlinit 18 ani, dacă are dreptul să voteze, dacă a mai votat la scrutinul respectiv, dacă apare pe listele electorale permanente şi dacă domiciliază în raza secţiei de votare respective.

Autoritatea Electorală Permanentă urmează să instruiască peste 30.000 de operatori de calculator care vor fi prezenţi în secţiile de votare din toată ţara, cum să folosească noul sistem, precum şi pe preşedinţii secţiilor de votare.

„Autoritatea Electorală Permanentă va asigura managementul proiectului şi resursa umană, iar STS va pune la dispoziţie partea tehnică a sistemului informatic, ocupându-se de achiziţia calculatoarelor necesare funcţionării Sistemului. Misiunea cea mai dificilă în procesul de informatizare va fi instruirea celor 30 de mii de operatori de calculator. Trebuie să găsim persoane care să dorească să se implice în acest proiect, precum şi resursele financiare necesare motivării acestora. Operatorii de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare vor beneficia, potrivit legii, de o indemnizaţie stabilită prin hotărâre a Guvernului”, spunea Ana Maria Pătru, preşedintele AEP, în luna septembrie.

Fosta firmă a lui Sebastian Ghiţă şi austriecii de la S&T concurează, după ce au fost parteneri

La licitaţia prin care STS a pus la bătaie 25 de milioane de lei (aproximativ 5,5 milioane euro) s-au înscris doar două firme: Teamnet International şi filiala din România a companiei austriece S&T. Obişnuite ale licitaţiilor STS, este interesant de remarcat că actualele concurente au participat la o altă licitaţie a STS ca parteneri. În urma evaluării ofertelor, STS urmează să decidă cine va câştiga contractul.

Teamnet a fost deţinută de deputatul Sebastian Ghiţă până în 2012, când a fost preluată de foştii colegi de liceu ai acestuia, Bogdan Padiu, Radu Nedelcu şi Ion Ovidiu Traşcu. Compania se numără printre cele peste 50 de firme despre care procurorii DNA susţin că sunt controlate prin interpuşi de Sebastian Ghiţă şi în prezent. Conturile Teamnet au fost puse sub sechestru de procurorii DNA, însă instanţa supremă a dispus revocarea acestei măsuri pe 9 iulie 2015.

Ghiţă este acuzat de procurorii DNA că a folosit aceste firme pe care le-a deţinut personal până în 2012, când a devenit deputat, pentru a rula banii obţinuţi prin trafic de influenţă sau pentru a disimula provenienţa unor sume de bani. Din postura de deputat, Ghiţă ar fi controlat 54 de firme prin 23 de persoane interpuse, lucru interzis de lege pentru parlamentari.

Reprezentanţii Teamnet au precizat că nu mai au nicio legătură cu Sebastian Ghiţă şi că îşi desfăşoară activităţile respectând legea şi colaborând cu autorităţile.

S&T România este filiala unei mari companii austriece de IT, care controlează din 2014 şi o parte din operaţiunile firmei Quality Business Solutions, deţinută de afaceristul Octavian Dumitru Nicolau şi care este o obişnuită a licitaţiilor STS.

Nicolau şi Sebastian Ghiţă au avut în trecut un punct comun. În 2005, Iuliana Adriana Nicolau (atunci purta numele de fată Vintilă), deţinea firma 2K Telecom, care ulterior a ajuns a lui Sebastian Ghiţă, iar în prezent este controlată de fratele acestuia, Alexandru Ghiţă. Iuliana Nicolau este soţia lui Octavian Nicolau, conform Rise Project. Totodată, soţia şefului STS, Camelia Opriş, a lucrat în trecut la o firmă a Iulianei Nicolau, Omnivision Consultanţă, conform declaraţiilor de avere ale generalului Marcel Opriş.

Cele două firme, Teamnet International şi S&T, au câştigat în luna august, în asociere, tot la STS, contractul de aproape 3 milioane de euro pentru modernizarea structurii hardware şi software a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 din Bucureşi şi Ilfov, alături de Quality Business Solutions (firma lui Octavian Nicolau) şi de alte firme ale grupului Teamnet – Teamnet Solutions International şi Teamnet Project Management Solutions.

Asocierea a fost singurul ofertant la această licitaţie a STS, având la dispoziţie doar 5 luni pentru a livra marfa. O firmă suedeză concurentă, Carmenta CoordCom, parteneri ai Ericsson, au depus o contestaţie la Oficiul de Luptă Antifraudă al UE (OLAF), semnalând că există suspiciuni de fraudă. Pe 25 august, DLAF România a confirmat pentru Hotnews că va demara o acţiune de control în cazul acestui contract, după ce a primit, pe 11 august, din partea OLAF, informaţii referitoare la o posibila fraudă cu fonduri UE în atribuirea contractului.

Citește și: