994 vizualizări 8 iul 2010

Un grup de 20 de persoane, şefi de publicaţii, intră în sala Tezaurului din incinta Băncii Naţionale a României, situată în aripa veche a sediului băncii centrale din strada Lipscani, undeva în subsolurile clădirii. Accesul se face trecând de o uşă metalică de câţiva metri, de grosimea unui om, care pare făcută acum 100 de ani.

Uşa se deschide cu chei, niciuna dintre ele nefiind în posesia guvernatorului BNR Mugur Isărescu. În jur sunt lingouri de aur de 12 kilograme pe care este inscripţionat numele BNR, majoritatea de producţie românească, monede şi "cocoşei" în săculeţi, aur mult, pus în stive, ca în filme. Asemenea lingouri sunt recunoscute oriunde în lume, fără alte teste de puritate. Norocoşii jurnalişti au văzut vinerea trecută doar o parte din Tezaurul BNR, e drept că cea mai importantă, care în total cântăreşte 103,7 tone de aur, potrivit datelor oficiale, ceea ce înseamnă o valoare de 3,372 miliarde euro.

În acelaşi timp, cealaltă parte a Tezaurului este depozitată în centre financiare internaţionale, la mari bănci. Paradoxal, rezerva BNR încape într-o cameră foarte mică, în care nu ar avea loc decât cel mult cinci persoane.

Isărescu a dezminţit zvonurile "Sigur că o parte din aur îl ţinem la Banca Reglementelor Internaţionale, dar în subsolurile BNR stă foarte bine rezerva de aur din ţară. Din păcate, spaţiul este foarte mic acolo iar grupurile care pot intra sunt de maximum 10-15 persoane", a spus ieri Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. El a povestit joi şi de ce i-a invitat pe cei 20 de jurnalişti să vadă cu ochii lor aurul din rezerva Băncii Naţionale: a vrut astfel să dezmintă zvonurile din presă potrivit cărora Tezaurul ar fi fost scos din ţară.

Printre cei care l-au acuzat nu o data pe guvernator pe această temă a fost şi europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, care ieri l-a atacat din nou de la Bruxelles pe Mugur Isărescu. "Toma Necredinciosu', el nu a pus mâna să vadă că Isus are o gaură acolo? S-a schimbat ceva în comportamentul uman de la Biblie încoace? Nu, aşa că trebuie să vadă... Nouă ni se pare că e o prostie, vedem aurul în fiecare zi... Vine unul şi repetă şi atunci apare ideea că nu e acolo. Să-l pipăiţi, puneţi mâna pe el, dar să nu plecaţi cu el", a explicat Isărescu, întrebat de ce i-a chemat pe jurnalişti să pipăie aurul.

Citeşte mai departe în pagina următoare

Citește mai departe:

Citește și: