94 vizualizări 16 nov 2010

Un buton de panică prin care se trimit mesaje Poliţiei a fost dat în folosinţă, marţi, la Grupul Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice din municipiul Hunedoara, instituţia fiind selectată pentru acest proiect-pilot după ce, în urmă cu câteva săptămâni, o elevă a fost bătută de o colegă.

"De azi (marţi - n.r.), elevii unui liceu din Hunedoara vor putea solicita sprijinul Poliţiei şi prin folosirea unui buton de panică. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean - în cadrul protocolului de colaborare existent - au avut iniţiativa de a instala, într-un proiect-pilot, un «buton de panică» la Grupul Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice din municipiul Hunedoara. Acesta constituie o alternativă la celelalte mijloace de alarmare clasice, în dorinţa de a eficientiza intervenţia rapidă a Poliţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspectorul Bogdan Niţu.

Butonul de panică poate fi acţionat, în cazul unor situaţii de risc, de conducerea liceului, profesorii sau elevii de serviciu, iar în cel mai scurt timp un echipaj de Poliţie se va prezenta la faţa locului pentru a lua măsurile care se impun, în funcţie de natura solicitării.

Poliţiştii spun că în felul acesta se înlătură varianta de identificare, cea care se face în momentul în care o persoană sună la 112 pentru a solicita ajutor.

"Prin această măsură suplimentară, ne dorim să creştem gradul de siguranţă în unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara", a declarat şeful Poliţiei Judeţene Hunedoara, comisarul şef Dumitru Liviu Gabriel.

Grupul Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice din municipiul Hunedoara a fost selectat după ce, în urmă cu mai puţin de o lună, lângă gardul instituţiei o elevă a fost bătută de o colegă.

Conducerea Poliţiei Judeţene Hunedoara şi-a propus ca în câteva luni toate instituţiile de învăţământ din judeţ să fie prevăzute cu buton de panică. (Nicoleta Medrea, corespondenti@mediafax.ro)

Citește și: