Andrei Luca POPESCU
46159 vizualizări 8 feb 2017

CSM a admis astăzi acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva judecătoarei Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel Bucureşti şi a decis excluderea ei din magistratură, pentru „încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.

Decizia poate fi atacată cu recurs la completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea CSM, în care vor fi detaliate şi faptele pentru care s-a aplicat această sancţiune, cea mai dură prevăzută de lege, urmează să fie redactată în termen de 20 de zile, Camelia Bogdan având timp 15 zile să o atace, arată CSM.

În ordinea de zi a CSM privind acest subiect, se arată că în sprijinul acţiunii Inspecţiei Judiciare împotriva Cameliei Bogdan au venit şi FACIAS, ong înfiinţat de omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la închisoare de completul din care a făcut parte şi Camelia Bogdan, dar şi Grupul de Investigaţii Politice, condus de Mugur Ciuvică, invitat permanent la Antena 3, post de televiziune deţinut de fiicele lui Dan Voiculescu.

„Decizia este vădit nefondată, nu am fost niciun moment în stare de incompatibilitate, şi a trecut peste Agenţia Naţională de Integritate care a decis în mod irevocabil că nu am fost incompatibilă. Problema trebuie privită în ansamblu, eu mai am cercetări disciplinare la Inspecţia Judiciară pentru că am soluţionat cauze în care am pronunţat ordine de confiscare a produsului infracţiunii, respectiv cauza Ultra Pro Computers şi se mai fac verificări în cauza BCR şi probabil că s-a aplicat această sancţiune unde nu există nicio urmă de abaterea pentru viitoarele dosare. (...) În acel dosar (BCR) am cerut confiscarea produsului infracţiunii inclusiv de la firmele al căror beneficiar azi este domnul Sebastian Ghiţă, cel care m-a şi acuzat în spaţiul public de măsluirea unui dosar. (...) Voi contesta această decizie care este profund injustă", a declarat Camelia Bogdan pentru Mediafax.

Inspecţia Judiciară a CSM s-a autosesizat în februarie 2016, după ce la postul de televiziune deţinut de familia Voiculescu au apărut acuzaţii de conflict de interese la adresa Cameliei Bogdan, potrivit cărora ea a predat nişte cursuri unor angajaţi ai APIA, fiind plătită pentru acest lucru de Ministerul Agriculturii. Totodată, acest minister era parte a dosarului provond fraudarea ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

În apărarea ei, Camelia Bogdan a arătat Inspecţiei Judiciare că a predat la un seminar organizat la Poiana Braşov, în 2014, în timpul vacanţei de vară judecătoreşti, fără însă să lipsească de la şedinţele de judecată care îi fuseseră repartizate. Ea a arătat că banii primiţi în schimbul activităţii sale de lector la seminarul „Aplicarea Viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei şi a corupţiei în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene” nu au fost plătiţi de Ministerul Agriculturii, ci de firma FDI Top Consult, care câştigase procesul de selecţie pentru organizarea cursurilor pentru angajaţii APIA. Banii nu proveneau de la bugetul Ministerului Agriculturii, ci dintr-un credit contractat de Ministerul Finanţelor de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), a mai arătat Camelia Bogdan.

De asemenea, judecătoarea a mai arătat că ANI nu a găsit situaţia sa ca fiind o incompatibilitate, existând un raport al ANI rămas definitiv în acest sens.

„Colaborez de fiecare dată când se iveşte ocazia la proiectele Institutului Naţional al Magistraturii, dar şi în programe pentru prevenirea şi combaterea corupţiei organizate de diferite alte instituţii, aşa cum fac şi numeroşi alţi magistraţi români. Am participat şi voi mai participa la astfel de conferinţe şi seminare, în ţară şi în străinătate, orice magistrat având datoria de a se perfecţiona continuu şi de a împărtăşi şi altora - magistraţi, ofiţeri de poliţie judiciară, funcţionari - cunoştinţele teoretice dobândite şi practica judiciară; asemenea evenimente joacă un rol important şi în prevenirea, nu doar în combaterea criminalităţii economice", a arătat judecătoarea Camelia Bogdan, în cererea de apărare a reputaţiei adresată CSM, în faţa linşajului mediatic la care era supusă la Antena 3 şi pe siteul Lumea Justiţiei.

„Vă rog să observaţi faptul că eu nu mă aflu în niciun conflict de interese, deoarece nu am încasat, sub nicio formă, nicio sumă de bani de la vreo parte din dosar şi, deopotrivă, nu am beneficiat de niciun folos ori avantaj, iar de 'lege lata', judecătorul care la deliberare dispune repararea prejudiciului/restituirea unor sume de bani nu are posibilitatea să stabilească el însuşi destinaţia sumelor, chiar dacă aceste sume privesc creanţe bugetare, după cum rezultă din analiza disp. art. 393 C. pr. pen, care configurează obiectul deliberării”, a mai arătat ea în cererea adresată CSM.

În 2014, completul Curţii de Apel Bucureşti format din judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe omul de afaceri Dan Voiculescu.

Camelia Bogdan a fost cea care a judecat până la un moment dat în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat pentru favorizarea lui Nicolae Popa, fostul şef al FNI, fiind eliminată din complet pentru că judecătoarea Elena Burlan, de la Tribunalul Bucureşti, a considerat că judecă mult prea repede dosarul.

Judecătoarea Camelia Bogdan este cea care a dispus condamnarea omul de afaceri Ştefan Riza la 12 ani de închisoare. La Curtea de Apel, acesta a primit o reducere a pedepsei la 3 ani. Reducerea a fost acordată de către nimeni altul decât judecătorul Stan Mustaţă, cel care a fost arestat pentru corupţie şi care a fost desemnat iniţial să judece dosarul lui Dan Voiculescu.

Camelia Bogdan a sesizat de asemenea DNA pentru că prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA nu a fost recuperat, arătând că Tribunalul Bucureşti, care urmăreşte executarea sentinţei din dosarul ICA-Dan Voiculescu nu a dispus identificarea averii omului de afaceri şi la nivelul firmelor familiei Voiculescu, inclusiv cele offshore, nu doar a persoanelor fizice.

Camelia Bogdan este şi cea care a dispus confiscarea a 2 milioane de lei de la Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte, acesta reprezentând comisionul notarial pentru o tranzacţie considerată ilegală Dispoziţia a fost dată într-un dosar în care se cerea redeschiderea anchetei DNA privind insolvenţa unei firme a omului de afaceri Dan Fisher, decedat între timp, conform România Curată.

Citește și: