Andrei Luca POPESCU
6980 vizualizări 3 feb 2013

Campania gândul şi GMP Advertising "Why Don't You Come Over?", pe care am propus-o drept răspuns la iniţiativa pe care guvernul britaniccondus de David Cameron o ia în calcul - să pornească o campanie de descurajare a românilor şi bulgarilor de a veni să muncească şi să locuiască în Marea Britanie -, a ajuns să fie preluată de zeci de instituţii de presă din Marea Britanie, SUA, Germania sau Franţa.

De unde a pornit însă ideea britanicilor şi ce au făcut românii să fie luaţi la ţintă? Imaginea negativă, creată de faptele unor români, majoritatea de etnie romă, pe străzile din Marea Britanie, a ajutat ca această idee să aibă priză la publicul de masă, dar nu a fost cauza acestui imbold pe care l-au avut oficialii de la Londra.

Nu e prima oară când britanicii îşi denigrează propria ţară, în scopuri de marketing. În 2007, compania de transport feroviar Eurostar a lansat o campanie în Belgia, cu scopul de a atrage turişti. Afişele arătau un huligan britanic care urina într-o ceaşcă de ceai. Explicaţia pentru această campanie a fost că belgienii sunt atraşi de spiritul nonconformist al britanicilor. Campania a fost un eşec şi a stârnit furia multor britanici.

Esenţa a surprins-o foarte bine comentatorul Haddrian, cel mai probabil român, de pe site-ul Huffington Post, unde campania gândul a fost preluată:

"Mă uimeşte mereu că nu aveţi o problemă cu indienii (vin cu milioanele), cu pakistanezii (la fel, dar mai răi), cu chinezii, cu ruşii care aproape că au repopulat Londra. Faceţi un exerciţiu când vă plimbaţi către muncă şi număraţi câţi imigranţi vă ies la un britanic nativ. Acum aţi găsit România să vă suporte toată prostia din trecut".

Spaima britanicilor este că românii şi bulgarii vor repune în scenă ceea ce polonezii, ungurii sau cehii au făcut după 2004, când restricţiile de piaţa muncii împotriva a 8 noi state membre UE au fost ridicate. Efectul a fost că, în 2006, piaţa muncii din Marea Britanie a înregistrat cel mai mare aflux de imigranţi europeni din perioada recentă, ceea ce se poate estima că a dus la faptul că unii britanici nu au mai avut acces la locuri de muncă.

Cu toate acestea, cifrele şi statisticile nu sunt de partea acestei frici a britanicilor. Răul a fost făcut deja de imigranţii din alte zone ale lumii. Est-europenii şi inclusiv românii sunt o minoritate pe piaţa muncii din Marea Britanie. Acest lucru este puţin probabil să se schimbe după decembrie 2013, când restricţiile de pe piaţa muncii britanice vor fi ridicate pentru români şi bulgari.

Câţi români au plecat legal în UK

În ultimii 7 ani, în Marea Britanie au venit să muncească, cu acte, aproximativ 100.000 de români, care acum şi locuiesc în Regatul Unit. Peste 70% dintre aceştia au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi sunt activi economic, conform ambasadorului român la Londra, Ion Jinga.

De altfel, teoria lui Jinga, publicată de presa din Marea Britanie, este că majoritatea românilor care au vrut să vină să muncească în Regat au făcut-o deja până acum şi că, spre deosebire de "boom"-ul imigraţionist din 2004, momentul 2013 va fi mult mai disipat. Atunci, doar 3 ţări şi-au ridicat restricţiile de muncă, acum este vorba de toate statele membre ale UE.

Oxford: numărul angajaţilor străini s-a dublat în 8 ani

Frica britanicilor de imigranţii care le iau de sub nas locurile de muncă este întemeiată şi se manifestă acum reflex, după ce în perioada 1993-2011 numărul angajaţilor nenăscuţi în Marea Britanie s-a dublat, de la 2,9 milioane la 6 milioane. Cota ocupată de cetăţeni străini pe piaţa muncii britanice a crescut de asemenea de la 3,5% în 1993 la 9,2% în 2011, conform statisticilor publicate în "The Migration Observatory", la Universitatea Oxford.

Cea mai mare creştere a ocupării locurilor de muncă de către imigranţi a avut loc în domeniile care necesită puţină specializare: şoferi, procesatori de alimente, băuturi sau tutun. În 2011, 37% dintre angajaţii străini şi 46% dintre străinii care lucrau pe cont propriu în Marea Britanie locuiau în Londra.

Cine sunt adevăraţii inamici ai britanicilor pe piaţa muncii

În ianuarie, şomajul în Marea Britanie se situa la 7,7%, în scădere uşoară, cu 494.000 de locuri de muncă neocupate. Cele mai recente cifre de la Oficiul Naţional pentru Statistici, pe luna septembrie 2012, arată că cetăţenii născuţi în Marea Britanie care aveau un loc de muncă numărau 25,42 milioane, în creştere cu 317.000 faţă de perioada similară din 2011.

Străinii care aveau un loc de muncă în Marea Britanie numărau doar 4,27 milioane, cifră care îi include şi pe străinii care au obţinut cetăţenia britanică. Faţă de 2011, această cifră a scăzut masiv, de la 6 milioane. Astfel, raportul născut în UK versus non-UK, pe piaţa muncii, este de aproape 6 la 1.

Tendinţele de pe piaţa muncii sunt însă într-adevăr îngrijorătoare pentru britanicii nativi. Ele nu au nicio legătură totuşi cu migranţii români sau bulgari.

Raportul Oficiului Naţional pentru Statistici arată că în septembrie 2012, în Marea Britanie erau angajaţi 753.000 de indieni, 371.000 de pakistanezi, 128.000 de originari din Bangladesh şi 124.000 de chinezi.

Cea mai mare creştere a angajărilor, faţă de perioada similară din 2011, au înregistrat-o pakistanezii, cu 12,7%, şi indienii, cu 9%. Creşterea angajărilor din rândul grupei etnice a albilor, care îi înclude şi pe britanici, a fost doar de 1,3%. Cei care au pierdut teren pe piaţa muncii au fost chinezii, cu 9,3% scădere.

Statisticile pieţei muncii după criteriul etnic mai arată că în Marea Britanie erau, în septembrie 2012, 26,6 milioane de angajaţi albi, 706.000 negri şi 718.000 de altă etnie.

Care sunt restricţiile pentru români şi bulgari în UK

Marea Britanie se numără printre cele 9 state membre ale UE care au restricţii pe piaţa muncii pentru România şi Bulgaria, acestea fiind ultimele ţări primite în Uniunea Europeană, în 2007. Celelalte sunt Austria, Germania, Belgia, Franţa, Luxemburg, Malta, Olanda şi Spania. Aceste ţări vor fi obligate să renunţe la aceste restricţii în decembrie 2013, conform legislaţiei europene.

După aderarea României şi Bulgariei la UE, în 2007, au existat trei etape de acces la piaţa muncii europene pentru cetăţenii acestor ţări. Ultima etapă a început în ianuarie 2012 şi va lua sfârşit în decembrie 2013.

Pentru a lucra în Marea Britanie, românii şi bulgarii trebuie să obţină un permis de muncă. Angajatorul este cel care trebuie să aplice pentru acest permis, în timp ce românul sau bulgarul trebuie să aplice pentru un card de acces la muncă. Pentru domeniile precum agricultura sau procesarea alimentelor, există cote alocate muncitorilor din România sau Bulgaria, care nu pot fi depăşite.

Pentru domeniile care necesită calificare avansată, există un program special numit Programul pentru Migranţi cu Calificare Înaltă.

Citește și: