Departamentul Corespondenţi
16114 vizualizări 12 oct 2013

 Un fost campion naţional la culturism a fost reţinut, sâmbătă, după ce a fost prins la volan, în Buzău, deşi are permisul suspendat, şi nu a oprit la semnalale poliţiştilor, care l-au urmărit pe o distanţă de peste cinci kilometri, fiind nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă pentru a-l prinde.

Incidentul a avut loc vineri seară, în jurul orei 19.30, pe o stradă din Buzău, unde un poliţist de la Serviciul Rutier a somat un şofer să oprească pentru control.

La volanul maşinii, un autoturism Mercedes, se afla Săndel Mândruţă, fost campion naţional la culturism, în prezent antrenor la Buzău, care şi-a continuat drumul în viteză, ignorând semnalul poliţistului de la circulaţie.

Potrivit agentului principal Anca Bratosin de la Poliţia Judeţeană Buzău, poliţistul a pornit după şofer, iar urmărirea s-a desfăşurat pe parcursul a aproximativ cinci kilometri, până la ieşirea din oraşul Buzău spre localitatea Mărăcineni, pe DN 2 (E 85), unde Mândruţă a oprit, iar când poliţistul s-a apropiat de el a pornit maşina, mergând până la o benzinărie. Acolo, Săndel Mândruţă a coborât din maşină şi s-a amestecat cu ceilalţi clienţi, încercând să scape de Poliţie. Când a fost reperat, el a traversat în fugă strada, printre maşini, dispărând pe un teren viran.

Poliţiştii au încercuit zona şi l-au somat, trăgând cinci focuri de armă în plan vertical şi unul în direcţia sa, fără a-l răni pe sportiv. În cele din urmă, Mândruţă a fost prins şi dus la autoturism, unde oamenii legii au făcut percheziţia maşinii, ulterior sportivul fiind dus la sediul Poliţiei municipiului Buzău pentru audieri.

"Iniţial, culturistul Săndel Mândruţă, în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism Mercedes decapotabil , s-a conformat, însă în momentul în care poliţistul rutier i-a solicitat să prezinte documentele pentru control a plecat, fiind urmărit de către poliţişti. Bărbatul a oprit autovehiculul în parcarea unei staţii peco şi a fugit. Poliţiştii l-au urmărit şi somat, trăgând şase focuri de avertisment, iar ulterior, cu sprijinul altor echipaje de poliţie, şoferul a fost identificat şi prins", a declarat agentul Anca Bratosin.

În urma verificărilor făcute în bazele de date, poliţiştii au stabilit că sportivul avea permisul de conducere suspendat de un an, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie.

În urma incidentului de vineri seară, Săndel Mândruţă a fost reţinut pentru 24 de ore.

Nu este prima dată când sportivul se află în atenţia poliţiştilor, el fiind cercetat în acest an şi pentru cămătărie şi şantaj.

Săndel Mândruţă a fost campion naţional la culturism în 1995 şi a participant la mai multe campionate mondiale de culturism.

 

Citește și: