Andrei Luca POPESCU
6694 vizualizări 30 aug 2013

Poliţiştii antidrog din cadrul BCCO. Piteşti, sub coordonarea DIICOT Piteşti, i-au depistat şi i-au reţinut pe patru membri ai unei grupări infracţionale care făcea trafic de droguri. Printre aceştia se numără şi Răzvan Tudosie, campion olimpic la înot.

Tudosie a obţinut în 2010 medalia de bronz la proba de 50 de metri bras, la Olimpiada de Vară pentru Tineret din Singapore.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit peste jumătate de kilogram de substanţe de tip „etnobotanic”, 30 de grame de cannabis, sume mari de bani în lei şi în valută şi documente.

"În urma cercetărilor demarate în urmă cu aproximativ două luni, s-a stabilit faptul că gruparea acţiona pe raza municipiului Piteşti şi a altor localităţi din judeţul Argeş. Membrii reţelei procurau cantităţi importante de cannabis şi produse de tip ”etnobotanic” (în stare lichidă sau purvelurentă) din Anglia, Slovacia, Olanda şi Spania. Ulterior, aceştia le combinau cu diferite substanţe, pentru a creşte cantitatea, după care le porţionau, le ambalau şi le vindeau sub formă de doze", arată un comunicat al Poliţiei Române.

Drogurile erau comandate de pe diferite site-uri şi erau primite prin colete poştale, după ce suspecţii achitau contravaloarea acestora prin transferuri bancare.

Din investigaţii, a reieşit faptul că, zilnic aveau loc peste 50 – 60 de „tranzacţii” de droguri.

Pe 29 august, poliţiştii antidrog au prins, în urma unui flagrant, trei lideri ai grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, toţi din municipiul Piteşti, în timp ce distribuiau stupefiante mai multor consumatori.

De asemenea, în noaptea de 29 spre 30 august, poliţiştii Serviciului Antidrog au prins în flagrant, în municipiul Piteşti, un alt membru al grupării infracţionale, de 26 de ani, din Câmpulung, în timp ce vindea unor consumatori 5 grame de cannabis, contra sumei de 300 de lei.

La percheziţii, în afară de droguri au mai fost găsite sume importante de bani în lei, euro, dolari şi franci elveţieni (60.000 de lei, 1.000 de euro, 500 de franci elveţieni, 300 de dolari), precum şi acte de identitate ale unor consumatori care nu aveau banii necesari pentru procurarea drogurilor şi lăsau documentele drept garanţie.

La percheziţia efectuată la reşedinţa suspectului de 26 de ani, au fost găsite şi ridicate mai multe recipiente ce conţineau aproximativ 30 de grame de cannabis, ascunse în congelator. Din cercetări, a reieşit că acesta îşi procura drogurile din Bucureşti şi le comercializa unor consumatori de pe raza judeţului Argeş.

Împotriva celor trei lideri ai grupări s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă. În cauză, au fost puse în executare 30 de mandate de aducere.

Citește și: