Anca Olteanu
802 vizualizări 27 iul 2017

„Ne-am propus ca acest proiect să fie finalizat la finalul semestrului unu, începutul semestrului doi al anului viitor. Probabil că în partea a doua din semestrul doi vom circula pe această magistrală”, a spus Marin Aldea.

Pe Magistrala 5 de metrou vor circula trenuri din flota existentă, dar compania intenţionează să achiziţioneze 13 trenuri noi. „Noi lucrăm acum la un caiet de sarcini pentru achiziţia unui nou pachet de trenuri. E vorba de 13 trenuri noi de metrou. Probabil că această achiziţie o să dureze în jur de un an şi jumătate – doi”, a precizat directorul Metrorex.

Stadiul de realizare al lucrărilor pe Magistrala 5 este de aproape 90% în ceea ce priveşte lucrările de structură şi de aproape 45-46% cele de finisaje. „Până la finele anului ne-am propus să finalizăm lucrările de structură, iar finisajele în primul semestru al anului următor”, a zis Aldea.

Procedurile pentru începerea lucrărilor pentru secţiunile Eroilor – Iancului şi Iancului – Pantelimon vor demara până la finalul anului 2017, a anunţat secretarul de stat din cadrul Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea. „Magistrala 5 de metrou făcea legătură, iniţial, între Valea Ialomiţei şi Pantelimon. De-a lungul timpului au fost nenumărate probleme şi proiectul a fost împărţit în trei. Primul este Valea Ialomiţei- Eroilor, urmând ca în cea mai scurtă perioadă, până la sfârşitul anului, să dăm drumul şi la procedurile pentru celelalte bucăţi: Eroilor - Iancului şi Iancului – Pantelimon”, a spus Titea.

Joi, echipamentul de săpat tuneluri (tunneling boring machine - TMB), botezat Sfânta Filoftea, a ieşit la suprafaţă, eveniment ce a marcat finalizarea lucrărilor de excavaţie pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor. Pe firul 2, TMB-ul Sfânta Filofteia a excavat aproape 4,4 kilometri de tunel şi galeria de legătură dintre Magistrala 1 – 3 şi Magistrala 5.

Pe 24 iunie, TMB-ul Sfânta Varvara a încheiat săpăturile la tunelul de pe firul 1 al Magistralei 5, după ce a realizat aproape 4 kilometri de tunel.

Ambele utilaje au fost extrase la suprafaţă prin puţul de la Punctul de Scoatere Scut din zona Operei Române.

În medie, utilajele au înaintat cu 20 de metri pe zi, dar între staţia Orizont şi Favorit s-au realizat 45 de metri în 24 de ore, recordul european făcut de firma Astaldi, a anunţat Aldea.

În noiembrie 2016, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise la metroul Drumul Taberei, fostul ministru al Transporturilor, Sorin Buşe, anunţa că secţiunea de metrou Eroilor - Drumul Taberei va funcţiona din semestrul al doilea al anului 2017.

Reprezentantul ministerului Transporturilor, Dragoş Titea, a spus că au fost finalizate procedurile de expropiere pentru Magistrala 6 de metrou. „Anul acesta am finalizat procedurile de expropriere la Magistrala 6. Undeva la finalul anului vom începe şi procedurile de selecţie pentru licitaţia de lucrări la magistrala 6”, a precizat Titea, care a dat asigurări că există bani pentru magistralele 5 şi 6.

Directorul Metrorex a menţionat că termenul de realizarea pentru Magistrala 6 este de 48 de luni de la începerea lucrărilor: „Acesta este termenul minim pe care noi l-am propus”.

Pentru Magistrala 6 sunt alocate fonduri europene şi fonduri de la Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Domnei-Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei, este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou.

Stadiul execuţiei la staţia Râul Doamnei este de 61% - lucrări de structură. La staţia Brâncuşi au fost executate lucrări de structură în proporţie de 96%, iar cele de finisaje şi instalaţii în proporţie de 75%.

Lucrările de structură la staţia Romancierilor sunt realizate în proporţie de 95%, iar cele de finisaje şi instalaţii în proporţie de 57%.

La staţia Parc Drumul Taberei, lucrările de structură sunt realizate în proporţie de 87%, iar cele de finisaje şi instalaţii în proporţie de 3%. La staţia Tudor Vladimirescu au fost executate lucrări de structură în proporţie de 98%, iar cele de finisaje şi instalaţii ajung la 75%.

În cazul staţiei Favorit au fost executate lucrări de structură în proporţie de 96%, iar cele de finisaje şi instalaţii în proporţie de 80%. Aproape 90% din lucrările de structură şi 80% din cele de finisaje şi instalaţii ale staţiei Orizont sunt realizate.

La staţia Academia Militară au fost executate lucrări în proporţie de 85%, iar cele de finisaje şi instalaţii în proporţie de doar 1%. Staţia Eroilor 2 are lucrările de structură realizate în proporţie de 91%, iar cele de finisaje şi instalaţii în proporţie de 12%.

La staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, lucrările de structură sunt realizate în proporţie de 99,5%, iar cele de finisaje şi instalaţii în proporţie de 77%.

Devizul proiectului Magistralei 5 este de 3,2 miliarde de lei, investiţia fiind, practic, de 2,65 miliarde de lei din fonduri structural nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Transport 2007- 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, a precizat directorul Metrorex.

 

 

Citește și: