Andreea OFIŢERU
323 vizualizări 1 oct 2014

„Nu organizez a treia sesiune decât dacă este nevoie. Scrie în lege că în situaţii speciale, ministul poate organiza o a treia sesiune de bacalaureat. Poţi să faci a treia sesiune de bacalureat numai dacă, de exemplu, derulăm, şi intenţionăm să derulăm, un prorgam de formare care se va termina de exemplu  în ianuarie sau februarie. Atunci se justifică o nouă sesiune de bacalaureat. Altfel, dacă programul de formare a elevilor care nu au luat bacalaureatul se termină înaintea sesiunilor binare, nu este necesară o a treia sesiune de bacalaureat”, a spus ministrul.

Remus Pricopie  a legat a treia sesiune de bacalaureat de organizarea de cursuri pentru elevii care nu au luat examenul în cadrul universităţilor.

„A treia sesiune de bacalaureat are o legătură cu cursurile fără bacalaureat de la universuităţi. În momentul în care Uniunea Europeană, Banca Mondială, OECD ne spun că trebuie să  investim mai mult în resursa umană, că trebuie să creştem numărul de tineri din România care urmează cursurile universitare, care urmează cursurile postliceale de nivel superior, adică tehnicieni superiori, atunci trebuie să pui în practică o serie de politici. Uitaţi-vă pe strategia Băncii Mondiale în care se vorbeşte exact de lipsa unui număr suficient de tineri  care să meargă  la universitate, respectiv lipsa programelor postliceale. Asta înseamnă că un număr destul de mare de tineri absolvenţi de clasa a XII-a nu au reuşit pe parcursul anilor de studiu să se pregătească suficient pentru a promova acest examen”, a justificat ministrul educaţiei organizarea de cursuri în universităţi pentru elevii care nu au luat Bacalaureatul.

Pe 25 iunie 2014, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care aduce 97 de modificări ale legii educaţiei, dintre care una se referă la posibilitatea organizării unei a treia sesiuni de bacalaureat, după o metodologie aprobată de Ministerul Educaţiei.

Citește și: