Carmen Dumitrescu
92 vizualizări miercuri, 14:15

În noaptea de marţi spre miercurim, angajaţii ISU Teleorman au fost chemaţi să intervină la un incendiu produs la o casă din oraşul Roşiorii de Vede.

Pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor, care se manifestau la mansardă şi acoperiş pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, au intervenit 17 pompieri cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Potrivit ISU Teleorman, lupta cu focul a durat mai bine de două ore.

Proprietarii nu erau în ţară, iar probabilitatea unei mâini criminale este foarte mare.

„Noi credem că focul a fost pus intenţionat. Proprietarii erau de etnie romă şi sunt plecaţi la muncă în Anglia. Oricum va cerceta poliţia, dar noi credem că la mijloc e o acţiune intenţionată a vreunui individ aflat în relaţii tensionate cu proprietarii", a declarat, pentru corespondentul Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir.

Pompierii au reuşit stingă toate focarele şi să salveze bunuri materiale evaluate la peste 300.000 de lei, reprezentând parterul casei de locuit, cu o suprafaţă de 350 mp şi mai multe bunuri materiale de uz gospodăresc.

Cazul a fost preluat de către poliţie pentru cercetări.

Citește și: