Anca Olteanu
262 vizualizări 24 ian 2017

„În 2016, statul a pierdut circa 672 de milioane de euro, bani care în loc să meargă către priorităţile guvernamentale au ajuns în buzunarele contrabandiştilor. Statul va trebui să implice toate autorităţile de control pentru a lupta cu tendinţa de creştere a pieţei negre din ultima jumătate de an. Şi asta pentru că după 20 mai, când legea de transpunere a Directivei Europene a Tutunului îşi va produce toate efectele, traficanţii vor putea aduce din ţările vecine ţigări nu doar la jumătate din preţul la care sunt vândute în România, ci şi neconforme cu standardele europene. Tocmai de aceea, este necesară o implementare cât mai rapidă a Strategiei Naţionale de combatere a traficului ilicit cu produse din tutun, cu participarea activă a tuturor factorilor cu atribuţii în domeniu”, a declarat Ileana Dumitru, Director Legal & External Affairs, BAT Romania.

Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8%, în creştere faţă de media anuală din 2015, de 16%, procentul din 2016 reprezentând cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 până în prezent, conform datelor companiei de cercetare Novel Research.

„Regiunea nord-est a fost cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete pe tot parcursul anului 2016, situându-se la 41,9%, în creştere cu 4,5% faţă de 2015. Regiunile sud-vest, vest şi nord-vest deţin, de asemenea, cote importante: 24,4%, 23,8%, respectiv 21,1%, cifrele fiind în uşoară creştere în 2016 comparativ cu anul precedent. Din punct de vedere al provenienţei, categoria „cheap whites” a continuat să deţină şi în 2016 cea mai mare pondere (58,2%), urmată de produsele provenite din Ucraina (20%, în creştere cu 5,4 p.p. comparativ cu 2015) şi Moldova (14,9%, în scădere cu 5,7 p.p. faţă de anul precedent).Ponderea produselor provenite din Serbia se situează la 2%, nivel relativ constant faţă de 2015. Şi în 2016, comerţul ilicit se încadrează în trendul ascendent înregistrat în ultimii trei ani, cu o creştere absolută de 3,5 p.p. faţă de 2012”, a declarat Marian Marcu, Director Novel Research.

Potrivit vicepreşedintelui ANAF şi coordonator al activităţii structurilor vamale, Dorel Fronea, „comerţul ilegal cu ţigarete nu înseamnă doar pierderi semnificative la bugetul de stat, dar şi impulsionarea fenomenului de crimă organizată, cu implicaţii serioase asupra securităţii statului şi a intereselor naţionale”.

În vederea creşterii eficienţei activităţii ANAF, în august 2016, a fost demarat reoperaţionalizarea structurilor vamale şi au fost relansate echipele canine, iar în ianuarie 2017 au fost reînfiinţate echipele mobile. De asemenea, Strategia Naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, iniţiată de Vamă, a fost finalizată şi urmează să fie lansată public, a precizat Dorel Fronea.

Gilda Lazăr, reprezentant JTI România, Moldova şi Bulgaria, susţine că recordul înregistrat de comerţul ilicit cu ţigarete în 2016 reflectă situaţia dificilă în care s-a aflat piaţa legală a ţigaretelor, situaţie generată de incertitudinea legislativă. „Într-un mediu ostil, dominat de teme false şi acuzaţii nefondate lansate de activiştii antitutun, Comitetul inter-ministerial pentru coordonarea politicilor în domeniul tutunului a fost, practic, anihilat. Astfel, deşi trebuia să avem o lege care să transpună Directiva privind fabricarea şi comercializarea ţigaretelor până la 20 mai, guvernul a tergiversat aprobarea proiectului, care a devenit lege şi a intrat în vigoare pe repede înainte abia la sfârşitul anului, acordând doar o lună pentru conformarea producţiei, în absenţa Normelor de aplicare. Cadrul legislativ nu e complet, dat fiind că, pe lângă Normele de aplicare a legii 201/ 2016 urmează să fie adoptat un număr record de acte secundare sub forma unor Ordine de ministru”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria.

„Aşa cum se întâmplă de fiecare dată în sezonul rece, ţigaretele traficate ilegal în această perioadă se regăsesc pe piaţă abia în primăvară, aşadar este de aşteptat ca în lunile următoare nivelul contrabandei să crească. Ca urmare, este cu atât mai mult necesară o abordare echilibrată a cadrului de reglementare în care ne desfăşurăm activitatea şi aplicarea cât mai curând a Strategiei Naţionale de combatere a comerţului ilegal, iniţiată de Autoritatea Vamală”, a precizat Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania.

Producătorii de ţigarete, împreună cu autorităţile de aplicare a legii solicită, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de contrabandă cu ţigarete, necesitatea clarificării situaţiei la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară în zona de competenţă a acestora – pieţe, oboare, staţii de metrou, potrivit studiului Novel.

Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier. În 2015, companiile de tutun au virat la buget aproape trei miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă aproape 2% din PIB, sau echivalentul a 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

Citește și: