Vasile Măgrădean
1887 vizualizări 6 mai 2017

Preşedintele Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului (ARPS), Doina Cosman, a declarat, sâmbătă, presei, la Cluj-Napoca, la o conferinţă despre riscul suicidar, că pe primul loc în topul modalităţilor stă spânzurarea, urmată de saltul de la înălţimi sau în faţa unor vehicule sau trenuri.

„Din datele Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, reiese că anul trecut, sinuciderea prin intoxicaţii medicamentoase şi alte substanţe ocupa locul trei într-un clasament al deceselor prin acte suicidare. Pe primul este loc spânzurarea, pe locul doi, în creştere evidentă, precipitarea de la înălţimi sau în faţa vehiculelor – trenuri, maşini, şi pe locul trei intoxicaţia. Deci este important ca să avem aceste conferinţe, aceste întâlniri cu farmaciştii şi să le spunem cam care ar fi pericolele. Foarte multă lume are acces la mijloace care pot să devină letale, respectiv la medicamente şi produse care, luate în exces pot să depăşească doza terapeutică şi să ajungă la doza toxică, la doza letală. Astfel de produse sunt vândute la liber în farmacii, deci nu necesită reţete speciale, ci doar reţete simple, precum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene, antibioticele, ca să nu mai vorbesc de paracetamol, care se vinde la liber”, a spus Cosman.

Potrivit acesteia, în Marea Britanie, unde s-a observat o creştere a tentativelor de sinucidere cu paracetamol, s-a introdus o reglementare prin care s-a redus numărul de pastile din pachetele vândute în farmacii.

Doina Cosman a subliniat că persoanele care vor să se sinucidă beneficiază şi de informaţiile furnizate de internet, publicate chiar în scop ştiinţific, cu ajutorul cărora pot calcula ce doză de medicamente este letală.

„Am observat în practica medicală persoane care au în posesia lor reţete de la specialişti şi care nu îşi iau o bună bucată de timp anumite medicamente, le stochează tocmai ca să poată să aibă la un moment dat o cantitate destul de mare pentru a putea produce efectul de sinucidere”, a explicat preşedintele ARPS.

Cristina Mogoşan, cadru didactic farmacologie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” (UMF) Cluj-Napoca, a declarat, la rândul său, că un studiu al specialiştilor din SUA arată că pentru tinerii până în 29 de ani din această ţară suicidul reprezintă o cauză importantă de mortalitate, mai mare decât afecţiunile neoplazice.

„Acest lucru ar trebui să dea de gândit specialiştilor. Iar suicidul prin ingerarea de medicamente este la rândul său o modalitate importantă, sigur, cu variaţii de la o ţară la alta”, a spus Mogoşan.

În opinia acesteia, un farmacist ar trebui să respecte cât mai precis administrarea medicamentelor pe bază de prescripţie medicală, să explice pacienţilor modul exact de administrare, pentru a contribui la prevenirea actelor suicidare.

În 2015, rata sinuciderilor a scăzut în România de la 13 la suta de mii de locuitori, la 11,5.

ARPS a fost înfiinţată în anul 2010 la Cluj-Napoca şi oferă consiliere psihologică printr-un TelVerde gratuit persoanelor cu tendinţe suicidare. Cea mai lungă convorbire telefonică înregistrată de ARPS a durat peste 8 ore.

Citește și: