Laura Petrescu
84 vizualizări 17 apr 2019

Directorul Centrului rezidenţial pentru persoane de vârsta a treia din localitatea Valea Siliştei (judeţul Vaslui), Ionel Turc, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că un bărbat internat în centru a fost dus, marţi seara, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru a i se schimba sonda urinară.

În locul acestuia, însă, salvarea a adus la centru un alt bolnav, aflat în stare gravă.

„Pe la miezul nopţii s-a întâmplat. De la spital, ambulanţa trebuia să-l aducă la centru un pacient care a fost să îi fie schimbată sonda urinară. M-a sunat infirmiera când a ajuns ambulanţa şi m-a întrebat dacă am modificat ceva, dacă domnul (...) a fost trimis acasă, că a fost adus un alt bărbat. Cel care a venit era grav şi nu era pacientul nostru. Am reuşit să vorbesc cu asistenta de pe ambulanţă, care mi-a zis că a greşit pacientul. Actele medicale erau ale domnului internat la noi, dar fizic era alt pacient”, a declarat Turc.

Potrivit acestuia, bărbatul adus, din greşeală, la centru a suferit un atac cerebral, iar starea asta era gravă.

Pacientul a fost urcat din nou în salvare şi dus la spital, iar în cele din urmă la centru a fost adus pacientul care trebuia, în jurul orei 2.30.

Managerul Spitalului Judeţean de Ambulanţă Vaslui, Ana Rinder, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul spitalului a fost declanşată o anchetă.

„Este o anchetă. Doamna asistentă va fi audiată de Comisia de Disciplină care va stabili dacă trebuie sancţionată sau nu”, a afirmat Rinder.

Citește și: