Alexandra Mortu
2097 vizualizări 30 nov 2019

„Serviciile secrete, SRI, ne-au bulversat, nu avem încedere în DIICOT. Ce au facut concret pentru noi? Nu suntem naivi să credem ce zice Dincă! Minte! Au făcut înţelegeri! Dincă a fost un pion”, a acuzat Stelian Iordache, potrivit a1.ro.

Acesta susţine, de asemenea, că este foarte supărat după vizita la Cotroceni întrucât a fost primit, alături alţi membri ai familiei Melencu, de către un consilier care nu e de profesie jurist şi care nu le-ar fi oferit informaţii concrete referitoare la cazul Caracal.

În plus, se pare că avocata familiei Melencu aproape că nu a fost primită în cadrul vizitei la Cotroceni.

„Vorbe, promisiuni, nimic concret, preşedintele a fost ocupat, nu a avut timp să se ocupe de noi, ne-a pasat unui consilier care nu era de profesie jurist. Eu nu am înţeles nimic, am purtat un dialog cu doamna avocat, a fost la un pas să nu o primească, am zis că plec dacă doamna nu ne reprezintă… Să fii preşedintele ţării, să ai serviciile la îndemână şi să nu ne spui ceva concet, nu se poate!”, a declarat Stelian Iordache la un post de televiziune.

Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu, susţine şi faptul că demersurile făcute până acum în cazul dispariţiei nepoatei lui au fost inutile, precum şi faptul că în prezent nimeni nu face nimic pentru a găsi o rezolvare.

„Ne-a amăgit, ne-a dus cu vorba. A schimbat nişte oameni, dar tot nimic… Nu ne ajută nimeni. E chiar aşa greu la judeţul ăsta, Olt, să se facă ceva? Cu reţelele astea care se ştiu… S-au schimbat şefi de Poliţie, dar cu ce ne încălzeşte pe noi? Nimeni nu face nimic ca să ne ajute”, a mai spus Stelian Iordache

Luiza Melencu a dispărut de acasă la începutul lunii aprilie iar ulterior Gheorghe Dincă a mărturisit faptul că ar fi sechestrat-o, violat-o şi ucis-o, însă autorităţile nu au stabilit până în prezent dacă faptele declarate s-au petrecut conform spuselor lui. 

 

Citește și: