6382 vizualizări 2 aug 2019

22:26 Cumpănaşu: ADN-ul din oase este al Alexandrei

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a declarat, vineri seară, că ADN-ul din oasele găsite de la domiciliul lui Gheorghe Dincă şi analizate de INML este al fetei. Ministrul Justiţiei a anunţat familia.

Citiţi continuarea...
 

18:37 DIICOT, după percheziţiile de la casa lui Dincă: Au fost găsite fragmente osoase şi probe biologice

Anchetatorii au identificat, în urma percheziţiilor de vineri de la casa lui Gheorghe Dincă, alte fragmente osoase şi probe biologice care urmează a fi analizate din punct de vedere genetic şi antropologic, informează reprezentantul DIICOT. Percheziţia va fi reluată sâmbătă.

Citiţi continuarea...
 

18:03 Anchetatorii au găsit telefonul Alexandrei într-un parc din oraş

Anchetatorii au găsit hainele şi telefonul Alexandrei, dar şi cartela SIM a fetei într-un parc din Caracal, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Citiţi continuarea...

17:06 Fiica lui Dincă respinge legătura dintre ea şi faptele comise de tatăl său: Nu am nicio legătură / Nu este nimic adevărat

Daniela Dincă, fiica lui Gheorghe Dincă, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nimic din ceea ce s-a spus în ultima vreme despre ea nu este adevărat şi va răspunde în faţa anchetatorilor când va fi solicitată.

Citiţi continuarea...

15:22 Rezultatele expertizei antropologice: Oasele ridicate de la Caracal aparţin unei fete de 15-17 ani

Rezultatele expertizei antropologice finalizate vineri arată că oasele ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal aparţin unei fete cu vârsta între 15 şi 17 ani, au declarat pentru MEDIAFAX surse din INML.

Citiţi continuarea...

Ora 12: 43 Dincă a oferit noi indicii în cazul de la Caracal; procurorii verifică inclusiv gropile betonate

Gheorghe Dincă, bărbatul care a spus că le-a ucis pe Alexandra şi pe Luiza, a oferit, în cadrul anchetei, noi indicii care sunt verificate, vineri, la locuinţa acestuia, din Caracal. Echipe complexe verifică fiecare detaliu, inclusiv gropile betonate.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat, vineri, presei, la Caracal, că vor fi cercetate toate zonele din curtea locuinţei lui Gheorghe Dincă, de echipe complexe. Printre cele verificate sunt şi gropile de beton.

„În baza unui nou mandat de percheziţie am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT ST Craiova la Structura Centrală. Vom efectua o cercetare criminalistică complexă şi amănunţită, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutul Naţional de Criminalistică, precum şi cu Serviciul Criminalistic din Poliţia Capitalei. Când vorbesc de o acţiune complexă, de o cercetare complexă, mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele, vor fi cercetate cu echipe diferite. De asemenea, se va avea în vedere şi vor fi verificate şi gropile acelea cu beton şi ciment după ce în prealabil vom face o degajare a zonelor respective”, a spus Porime.

Potrivit acesteia, Dincă a oferit noi indicii care vor fi verificate.

„A mai oferit noi indicii care vor fi valorificate şi verificate în cadrul anchetei. Nu pot spune la acest moment (ce indicii – n.r.). Noi am solicitat de ieri mandat de percheziţie domiciliară”, a afirmat Porime.

Procurorii DIICOT au reluat vineri cercetările în cazul crimelor de la Caracal, făcând verificări la casa lui Gheorghe Dincă, unde au fost găsite probe de ADN aparţinând Alexandrei Măceşanu.
Dincă, suspect principal în acest caz, participă la cercetări. El a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la casa din Caracal, unde le-ar fi ucis pe cele două tinere, pentru verificări.

Ora 10: 08 Gheorghe Dincă a ajuns la casa din Caracal şi participă la cercetări alături de procurorii DIICOT

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul Caracal, a ajuns, vineri, la casa din Caracal unde le-ar fi ucis pe cele două adolescente, şi participă, alături de procurorii DIICOT, la verificări, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. 

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că suspectul a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la casa din Caracal, unde le-ar fi ucis pe cele două tinere, pentru verificări.

Potrivit surselor citate, Gheorghe Dincă a fost audiat din nou în noaptea de joi spre vineri de către procurorii DIICOT, structura centrală, cei care au preluat ancheta, şi, bărbatul menţinându-şi declaraţiile anterioare, în care a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că testul poligraf la care Gheroghe Dincă ar fi trebuit să fie supus vineri a fost amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, a fost dus, joi, timp de o oră şi jumătate, la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Gheorghe Dincă a fost verificat medical de către angajaţii Institutului Naţional de Medicină Legală, urmând ca expertiza psihiatrică să fie făcută săptămâna viitoare.

Bărbatul a fost huiduit, joi dimineaţă, de către mai multe persoane prezente la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală pentru diferite cazuri, fiind recunoscut de către aceştia în momentul transferului într-un alt corp de clădire din cadrul instituţiei.

Dincă a ajuns, miercuri, la Spitalul Penitenciarul Jilava pentru a primi îngrijiri medicale, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta acuză dureri la nivelul coastelor şi al pieptului, spunând că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori. Bărbatul susţine că, atunci când anchetatorii au decins la locuinţa lui pentru percheziţii, l-au lovit cu picioarele atunci când l-au imobilizat.

Bărbatul şi-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei.

 

Citește și: